Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gafiţa, golgheterul norocos! Sportul - Ceahlăul 1-1

Publicat in Pro Sport, joi 28 iulie 2011 ·

Sportul a suferit în faţa Ceahlăului, a condus, dar a fostegalată cu un gol norocos al lui Gafiţa. Chiar şi aşa, egalul(1-1), duce Sportul pe primul loc până sâmbătă, după ce în urmă cupuţin timp se resemnase cu retrogradarea.

Cu porţile închise sau nu, în Regie dacă nu joacă Steaua, Dinamosau Rapid e cam la fel. Din tribună te simţi ca şi cum ai sta pebanca de rezerve, pentru că orice discuţie de pe teren se aude fărăprobleme, la fel şi invers. Ironizaţi peste măsură de câţiva fani,jucătorii Ceahlăului au început în forţă, iar Gafiţa şi Garcia auîncercat să le închidă gura spectatorilor obraznici, dar au ratatincredibil. Replica "studenţilor" a venit tot în duet, de lavedetele Curelea şi Bălan. Finalizările au lăsat de fiecare dată dedorit şi la pauză s-a intrat cu 0-0.

Gafiţa,înger şi demon

Aflat la debut, "Messi" Garcia a intrat în pielea mult maicunoscutului său conaţional şi asta era cât pe ce să se lase cuurmări. Extrem de tehnic şi de rapid, argentinianul l-a lansatperfect pe Gafiţa în minutul 60, dar atacantul a şutat din câţivametri de poartă peste stadion. Nu la fel a făcut şi Curelea cândSportul a deschis scorul (63). Gafiţa nu a marcat singur cuportarul, dar a reuşit să egaleze fără să vrea. Şutul ratat al luiDumitraş din minutul 75 l-a lovit pe atacant în picior, iar mingeas-a strecurat în poartă. A rămas 1-1, chiar dacă Nicola şi Cureleal-au încercat serios pe Villadsen până la final

Trei"studenţi" urmăriţi de Piţurcă

Primul meci al etapei a doua, cel dintre Sportul şi Ceahlăul, nu aatras foarte multă lume în tribunele stadionului din Regie. Dacăpentru microbişti meciul nu a fost atractiv, nu la fel i s-a părutşi lui Victor Piţurcă, selecţionerul venind să-i urmărească cel maiprobabil pe Tiberiu Bălan, Costin Curelea şi Viorel Ferfelea. Celpuţin primii doi au şanse mari să fie convocaţi la acţiunileviitoar

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Preşedintele Coreei de Sud va fi suspendat din funcţie şi pus sub acuzare. Moţiunea de destituire a obţinut voturile necesare în Parlament. Este pentru a treia oară în istoria ţării

News.ro acum 52 minute
Parlamentul Coreei de Sud a votat sâmbătă, cu majoritatea necesară, pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol din cauza încercării sale de a impune legea marţială la începutul acestei luni. Rezoluţia care va duce la suspendarea sa din

Ucraina vrea să deschidă 11 puncte de trecere a frontierei cu România

Wall-Street.ro acum 19 minute
Ucraina îşi propune să deschidă în total 11 puncte de trecere a frontierei cu România, pentru a facilita exporturile, a declarat şeful Agenţiei de Stat de Reconstrucţie şi Dezvoltare a Infrastructurii, Serhiy Suhomlyn. Potrivit acestuia, următorul p

Hunedoara: Autobuz cu 45 de copii, implicat într-un accident între o maşină şi un camion

Ziarul Financiar acum 28 minute
Un autobuz în care se aflau 52 de pasageri, între care 45 de copii, a fost implicat într-un accident, sâmbătă, pe DN 66, în localitatea Merişor, judeţul Hunedoara, acesta fiind izbit în urma impactului dintre o maşină şi un camion (trailer). Potrivi

InfoRadar: Ambasada Rusiei acuză Ministerul Apărării Naţionale de afirmaţii nefondate

Mediafax acum 12 minute
Ambasada Rusiei la Bucureşti ţine să corecteze un aspect legat de mijloacele folosite în atacuri (minele marine), nu şi faptul că atacurile executate asupra infrastructurii portuare ucrainene ar fi ilegale, scrie Inforadar, într-un comunicat de pres

Explozie într-un bloc din Tâgu Jiu, din cauza unei acumulări de gaze. O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului / Mai multe apartamente au fost afectate

News.ro acum o ora
O femeie de 77 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului şi mai multe apartamente şi autoturisme au fost afectate în urma unei explozii produse sâmbătă dimineaţă, la parterul unui bloc din Târgu Jiu, din cauza unei acumulări

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

News.ro acum 3 ore
BBC a anunţat că a depus o plângere la gigantul american Apple în legătură cu ştiri false generate de inteligenţa artificială (AI), distribuite pe iPhone-uri şi care i-au fost atribuite în mod incorect, conform The Guardian. Apple Intelligence, un s

Atacuri cu drone ucrainene în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de vineri spre sâmbătă

News.ro acum 4 ore
Dronele ucrainene au efectuat mai multe atacuri în interiorul Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă, inclusiv asupra unei infrastructuri de stocare a combustibilului din regiunea Oriol, din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spargerea geamu

Războiul din Ucraina, ziua 1025. Drone ucrainene lovesc o zonă de depozitare a combustibilului din centrul Rusiei

Mediafax acum 4 ore
Drone ucrainene au atacat o instalaţie de infrastructură care depozitează combustibil în regiunea Oryol din centrul Rusiei, provocând un incendiu şi spărgând ferestrele unor case, a declarat guvernatorul regional Andrei Klychkov sâmbătă dimineaţă, p

Echipa de tranziţie a lui Trump recomandă eliminarea cerinţei de raportare a accidentelor auto, contestată de Tesla

News.ro acum 4 ore
Echipa de tranziţie a lui Trump doreşte ca administraţia care urmează să renunţe la solicitarea de raportare a accidentelor auto, căreia i s-a opus compania Tesla (TSLA.O) a lui Elon Musk, potrivit unui document consultat de Reuters. Această măsură

Coreea de Sud - Manifestaţii la Seul înaintea votului pentru destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni au ieşit pe străzile capitalei Coreei de Sud, Seul, la mitinguri de protest, în timp ce preşedintele Yoon Suk Yeol se confruntă cu un vot de demitere din funcţie, după încercarea eşuată de a institui legea marţială, conform The Guardia

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

3°/9°
Iasi
acum

sâm.

-3°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/7°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

3°/6°
lun.

2°/7°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/1°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/11°