Calea Aurel Vlacicu va fi una dintre cele mai circulate, deoarece va avea cele mai multe centre comerciale. Unele dintre ele sunt deschise, altele în construcţii, iar celelalte mai au un pic până la inaugurare. Unul dintre ele îşi va deschide porţile curând. Este vorba despre mall – ul, ce se construieşte pe amplasamentul fostului stadion Strungul.
Acesta se va întinde pe o suprafaţă de peste 30.000 de metri pătraţi, două niveluri şi o parcare acoperită cu 1.500 de locuri. Constructorii spun că noul mall, adică centrul Comercial Galleria va fi structurat astfel încât să corespundă nevoilor tuturor vizitatorilor.
Vor fi cafenele, restaurante, tot felul de magazine, cinema city, billiard. În incinta Centrului Comercial Galleria Shopping Center Arad se va deschide Hypermarketul Cora, pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi dar şi magazine ca Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Sprider, Leonardo, House of Art, Fox, Cinema City, Tina R sau Altex.
Până în luna octombrie când se va deschide noul mall, arădenii îl au la dispoziţie pe cel inaugurat în urmă cu ceva vreme, cel din zona autogării. Valoarea investiţiei noului mall se ridică la sumade 70 de milioane de euro, bani obţinuţi printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Până în momentul de faţă sunt închiriate peste 80 % din spaţii.