Parintele Calistrat de la Manastirea VladiceniMotto: "Legea Ta cugetarea mea este" (Psalmul 118)
Asa cum este firesc în mersul tuturor lucrurilor, hotarul dintre bine si rau este si va fi întotdeauna constiinta. Rostul acestui dat existent în firea noastra nu este altul decat glasul Lui Dumnezeu din noi si, totodata, varguta divina a pedepsirii pedagogice a omului launtric (zidit dupa Chipul Lui Dumnezeu si pentru asemanarea cu El), precum spune Sfanta Scriptura: „Sa facem om dupa Chipul si asemanarea Noastra” (Fac. 1, 26).
Ceea ce este semnificativ pentru noi este tocmai faptul ca, desi aceasta varga a constiintei se afla în noi, ea nu lucreaza decat atunci cand sufletul (sau mintea) se îmbolnavesc, pentru ca, precum „luminatorul trupului este ochiul” (Lc. 11, 34) asa si al sufletului este mintea. Trupul poate ajunge din „templu al Duhului Sfant” (I Cor. 3, 16) slujitor al pacatului, dar numai atunci cand este împins la aceasta de puterea inteligibila si cugetatoare a sufletului, prin nestapanirea sau pornirea poftelor din firea trupeasca, înzestrata cu capacitatea de a simti deopotriva placerea si durerea: „Omul în cinste fiind, nu a priceput, alaturatu-s-a cu dobitoacele cele fara de minte si s-a asemanat lor” (Ps. 48, 12). Cu alte cuvinte, pacatul ne întuneca mintea, ne slabanogeste sufletul si ne îmbolnaveste trupul. „Lege a pus si nu o vor trece” (Ps. 148, 6), spune Psalmistul, aratand ca, desi exista legiuiri omenesti (care pot fi calcate si stricate), exista si legiuiri divine, care raman vesnic: „Din veac si pana în veac esti Tu” (Ps. 89, 2). Cele care pot fi calcate sunt „lucruri facute de maini omenesti” (Ps. 113, 12), deci sunt legi pamantesti care nu aduc desavarsirea sau izbavirea, ci au doar un caracter moral si social. Numai ca timpul, veacurile si istoria le distorsioneaza întelesul si le pervertesc sensul, devenind simple ran
