Care sunt mostenirile sistemului Iliescu si cum lupta fostul presedinte impotriva decomunizarii? De unde provine ostilitatea atator politicieni si oameni din presa in raport cu reformele initiate de Traian Basescu? Cine sunt prietenii si cine sunt inamicii unui autentic stat de drept? Ce rol joaca intelectualii in actualele “razboaie culturale”? Cine si in ce scop a lansat formulari tendentioase gen “intelectualii lui Basescu”? Ce rol detin personalitatile politice in comunism si post-comunism? A aparut in revista “VIP” un interviu in care ma refer pe larg la unele dintre aceste teme intens dezbatute in ultimele luni, ori, mai bine spus, in ultimii ani. Dezvolt in acest interviu, raspunzand pertinentelor intrebari ale Ancutei Balan, idei din volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies, “O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”, aparut in iunie 2011 la editura Curtea Veche. Raspund pe baza propriei mele experiente, ca si pe baza celei a prietenilor mei de valori si idei, ca sintagma “intelectualii lui Basescu” este una lipsita de orice temei, o malitioasa nascocire propagandistica menita sa delegitimeze eforturi oneste de constructie culturala si morala si sa demonizeze niste oameni care nu inteleg sa cedeze presiunilor celor care se cred posesorii unici ai unui adevar pur, integral, definitiv si imaculat. Aceasta sintagma a fost de fapt pusa in circulatie in zona voiculesciana — va mai amintiti despre texte cu titluri gen “Trompetele prezidentiale” in “Jurnalul National” in care era “infierati”, in 2007, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, H-R. Patapievici, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi, Catalin Avramescu si subsemnatul?

In consonanta cu vadimii, badeagazii si ciutacii acestei lumi, formularea a fost jubilatoriu preluata si intretinuta cu maligna patima de diversii jurnalisti cu instincte de procurori, de unii obositi pamfletari reciclati si,