FACILITATE. Consilierii locali au prelungit cu încă zece ani atribuirea Universităţii din Pieşti, în folosinţă gratuită, a unui spaţiu în cadrul Colegiului Naţional “Ion Minulescu”, strada Basarabilor, nr.33.
Suprafaţa de care va beneficia filiala Slatina este de 428,923 mp, compusă din trei amfiteatre, patru săli de clasă, catedră şi laborator de informatică. Facilitatea este acordă cu condiţia ca universitatea să suporte cheltuielile legate de întreţinere şi utilităţi.
Universitatea de Stat din Piteşti îşi desfăşoară activitatea în Slatina din anul 2002, numărul absolvenţilor de studii superioare şi masterat ridicându-se la 1388. În prezent, aceasta activează cu Facultăţile de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Managerială şi Secretariat, dar şi forma de masterat în Managementul Educaţional.
De aceeaşi facilitate mai beneficiază, până în 2013, pentru funcţionarea unei filiale în capitala Oltului şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, pentru spaţii în cadrul Colegiului Naţional Agricol „Carol I”, strada Strehareţi, nr.150.