Dacă l-am ironizat de cîte ori a scăpat caii, ba l-am şi pus la zid, acum cred că trebuie să-l felicităm

Mutu a împlinit 32 de ani şi a strîns 62 de selecţii în “naţională”, parcurs de-a lungul căruia a urcat şi a coborît ca nimeni altul. A înscris goluri spectaculoase, însă nu s-a sfiit să tragă pe nas. Şi-a servit coechipierii cu pase de gol, dar a mai trosnit şi cîte un chelner. A fost cînd înger, cînd demon, uneori amîndouă în acelaşi timp. Pe măsură ce a cîştigat suporteri, i-a şi pierdut, stîrnind amiraţie în proporţia în care a provocat dezamăgire. Asupra unui aspect au căzut de acord însă pînă şi contestatarii săi cei mai aprigi, că e mare fotbalist. Unul dintre ultimii mari fotbalişti români.

S-a zis despre Mutu, să mă ierte, că-i brînză bună în burduf de cîine, dar caracterizarea a părut să-l lase rece ori l-a şi lăsat. Conducîndu-se după principiul, măcar discutabil, că viaţa trebuie trăită înainte de a fi explicată, nu şi-a refuzat nici o nebunie. Deşi a plătit de cîte ori a ieşit în decor, n-a dat înapoi. La fel cum nu l-a deranjat nici afirmaţia că mai degrabă şi-a risipit talentul decît l-a fructificat. Deoarece s-a mulţumit să fie el însuşi, cu calităţi şi cu defecte, nu şi-a propus să constituie un model, să devină un exemplu. Poate a greşit, probabil da, dar e dreptul fiecăruia să decidă în nume propriu, să-şi aleagă drumul.

Deunăzi, parcă dorind să confirme părerea unora că, în ciuda exceselor, trebuie considerat totuşi un sufletist, Mutu a făcut un gest emoţionant: a anunţat că oferă o excursie în Italia tînărului ce va trece primul examenul de bacalaureat. “Cel ce va obţine cea mai mare notă la sesiunea din toamnă va primi premiu din partea mea o excursie la Cesena. Sîmbătă se suie în avion, vine la mine, vizităm oraşul, luăm masa la restaurant, stăm la taclale. Duminică mergem la stadion, eu pe teren, el în tribună. Îl asigur