Înclin să cred că Mircea Banias este una dintre victimele colaterale generate de disputele interne din PDL Constanţa. Dispute care, se ştie, sunt arbitrate de anumiţi mahări de la centru, ei fiind, în fapt, cei care dau tonul scandalurilor periodice din teritoriu.
De altfel, chiar în privinţa rolului conducător al unor lideri naţionali există mari semne de întrebare, dat fiind faptul că tot mai mulţi sunt cei care revendică Constanţa. Sigur, mai puţin în această perioadă, când este evident faptul că şefii de la Bucureşti fug ca dracul de tămâie de Gigi Chiru, noul preşedinte al PDL Constanţa.
Acum, după ce au trecut câteva luni bune de la alegerile de partid, se vede cu ochiul liber care este diferenţa, ca lideri politici, între Banias şi Chiru. Preocupat mai mult de disciplina în construcţii, ultimul a lăsat organizaţia judeţeană în voia sorţii. Cu siguranţă, în situaţia în care nu ar fi fost victima unor manevre meschine, Banias ar fi condus şi astăzi partidul. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, fostul lider interimar al pedeliştilor constănţeni ar fi luat o opţiune serioasă în ce priveşte candidatura la şefia Primăriei Constanţa. Banias putea fi pe val. Desigur, şi în avantajul partidului pe care îl reprezintă.
Se pare că nu acelaşi lucru îl doresc şi cei care decid soarta PDL, interesaţi mai mult de păstrarea relaţiilor de autentică frăţie cu diverşi înaintaşi ai PSD. Poate că Banias a deranjat şi în această privinţă. Oricum, cu domnia sa pe turnantă, altfel s-ar fi derulat alegerile locale... Nu am nimic personal cu Gigi Chiru, dar nu cred că va sparge monopolul pesedist de la Constanţa! Într-un fel, politic vorbind, Banias şi-a făcut-o cu mâna lui! Refuzând să se uite în ochii zeilor, l-a susţinut pe Blaga.
Nu mă erijez în avocatul poporului, în ce priveşte dosarul penal croit pe numele său, dar, dacă tot trebuia săltat cineva din PDL,