Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Sănătăţii de la UDMR a pierdut lupta cu şeful CNAS de la PDL

Publicat in Ziua Veche, joi 4 august 2011 ·

Cseke Attila a declarat că premierul Emil Boc i-a cerut să nu demisioneze din funtea Ministerului Sănătăţii.

Boc i-a promis că va primi mai mulţi bani în luna octombrie, când Guvernul va opera o nouă rectificare, dar Cseke a reclamat inclusiv un tratament discriminatoriu în comparaţie cu CNAS, condusă de PDL.

Cseke Attila a precizat că încă de săptămâna trecută a solicitat Ministerului Finanţelor, printr-o adresă oficială, o discuţie între MFP, Ministerul Sănătăţii şi CNAS în vederea rectificării bugetare, însă nu s-a dat curs cererii sale.

Cseke a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu, în 25 iulie, la TVR 1, când a afirmat că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS “ori se înţeleg” şi “pun ordine în cheltuieli”, ori pleacă de la cele două instituţii. Băsescu spunea atunci că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie “foarte rapid”.

“Premierul a încercat să calmeze situaţia, spunându-i lui Cseke că Guvernul va mai efectua în luna octombrie o rectificare bugetară, iar Ministerul Sănătăţii va primi fonduri suplimentare. Ministrul a reclamat însă atât faptul că nu a fost consultat la elaborarea proiectului de rectificare, dar mai ales un tratament pe care l-a catalogat drept discriminatoriu în comparaţie cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. Practic, Cseke a arătat că preşedintele CNAS, membru PDL, a fost consultat în privinţa rectificării în timp ce el, ca ministru, a avut acces la date foarte târziu”, au relatat sursele prezente la discuţie citate de Realitatea.net.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, pentru Mediafax că regretă demisia lui Cseke Attila, îl înţelege pe acesta şi îi mulţumeşte pentru efortul depus, precizând că Uniunea va numi un nou ministru al Sănătăţii în următoarele 15 zile.

Cseke Attila a declarat că premierul Emil Boc i-a cerut să nu demisioneze din funtea Mini

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 2 ore
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 7 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 3 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum 3 ore
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 7 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 12 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 6 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°