Fosta campioană europeană şi mondială la săritura în înălţime nu este de acord cu schimbările noului Statut al Poliţistului pentru că sportivii nu vor mai avea privilegiile unui angajat al MAI. Sursa: LIBERTATEA
Primii care au recţionat la iniţiativa de modificare a Statutului Poliţistului propusă de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) au fost sportivii. Printre altele, noul statut pe care îl puteţi citi, în exclusivitate, AICI, precizează că sportivii şi membrii Ansamblului "Ciocârlia" al MAI nu vor mai putea îmbrăca uniforma de poliţişti, iar avansările în grad se vor face prin lege. În marea lor majoritate, fostele glorii ale sportului dinamovist susţin că salariul pe care l-au obţinut de la stat la capătul unei cariere le-a asigurat un trai decent după retragerea din activitate.
Părerile sunt, însă, împărţite. Unii cred că trebuie plătită performanţa, alţii spun că ajung poliţişti oameni care fac sport pentru scurtă vreme şi, apoi, se mulţumesc să fie plătiţi ca ofiţerii sau agenţii. Lefurile sunt, în cele mai multe cazuri, ca şi cele ale ofiţerilor cu grad corespunzător sau al subofiţerilor. "Nu luăm sporuri ca şi cei din operativ", susţine Monica Iagăr. Fosta atletă are, însă, conform declaraţiei de avere, venituri atât de la Centrul Cultural al MAI cât şi o rentă viageră de la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST).
Sportivii, motivaţi de avantajele de la Interne şi Armată
Cele mai titrate cluburi din România, Steaua şi Dinamo, au adus performanţe remarcabile ţării. În spatele muncii de sportiv a existat, însă, o motivare: faptul că, odată "pensionaţi", aceştia vor avea un loc de muncă asigurat şi privilegiile unui ofiţer sau subofiţer. Acest fapt este subliniat de sportivi ca Monica Iagăr, Ivan Patzachin sau conducători ai clubului Dinamo, cum a fost Marcel Popescu. În ceea ce priveşte modificările anunţate