Exista orase in lume care au un farmec si o frumusete aparte. Unele surprind prin arhitectura lor, altele prin extravaganta. Insa sunt si orasele uitate de lume, dar ai caror locuitori stiu sa pretuiasca aceste zone unice.
Monowi, Lost Springs sau Gross sunt cateva orasele americane care au suferit un puternic declin demografic, poate si pentru ca au esuat din punct de vedere economic.
Si nu sunt singurele care se confrunta cu o scadere dramatica a populatiei. Cei de la
MNN au o lista cu 12 astfel de orasele, pe care iti propunem sa le descoperim impreuna.
De-a lungul timpului, populatia anumitor orasele s-a imputinat atat de mult incat unele au ramas chiar cu un singur locuitor. Este si cazul oraselului american Monowi, din Nebraska, al carui unic locuitor este Elsie Eiler. Femeia este primarita, bibliotecara si barmanita. In plus, ea gestioneaza bugetul orasului, care inseamna aproximativ 500 de dolari pe an. Sotul ei a murit in 2004, reducand astfel la jumatate populatia. Nu intotdeauna situatia s-a prezentat asa. In 1930, Monowi se putea mandri cu o populatie de 150 de locuitori.
Centralia este un orasel din statul american Pennsylvania. Populatia acestuia s-a micsorat de la 3.000 de locuitori la numai 10, dupa ani intregi de ardere a unei mine in subteran. Focul continua sa arda si in prezent, iar expertii spun ca exista carbune suficient pentru a-l alimenta pentru 250 de ani. Este de asteptat ca in 2016, multi fosti locuitori sa se intoarca aici pentru a deschide o capsula de timp ingropata langa memorialul veteranilor. Centralia si cei cativa de locuitori ai sai au fost subiectul unui documentar in 2007 - "The Town That Was".
Lost Springs
Tortilla Flat este cel mai mic orasel din Arizona, cu o populatie de doar sase locuitori. Orasul este detinut de Alv