Deţinuţii sunt închiriaţi firmelor cu sume cuprinse între 4,5 şi 5,5 lei pe oră. Penitenciarul Vaslui a realizat, de la începutul anului, venituri de aproximativ 300.000 de lei pe baza activităţii prestate de persoanele private de libertate.
De departe, cea mai profitabilă lună a fost iulie, când în conturile închisorii au intrat 105.000 lei. „În luna iulie au fost folosiţi la activităţi un număr mediu pe zi de 220 de deţinuţi, din care 123 la activităţi în afara Penitenciarului, silvicultură, agricultură sau lucrări de curăţenie pe arterele oraşului, spaţii verzi, şi 93 la activităţi lucrative în interior“, a precizat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.
Angajaţi în construcţii
El a explicat că suma mare de bani pe care a câştigat-o Penitenciarul în iulie se datorează în mare parte faptului că, de curând, au început lucrările de modernizare a oraşului, iar firmele de construcţii au preferat să folosească deţinuţi. „De la începutul acestui an au fost încheiate şapte contracte cu diferite societăţi comerciale şi două contracte cu persoane fizice. Pentru contractanţi cred că este o forţă de muncă atractivă deoarece condiţiile folosirii ei sunt avantajoase şi se acoperă o gamă largă de servicii“, explică Toma.
Ieftini şi buni
Emil Savin este unul din oamenii de afaceri din judeţ care au apelat la serviciile deţinuţilor.
„Este foarte puţină forţă de muncă, atfel că a trebuit să apelez la deţinuţi. Până acum i-am folosit la săpat şanţuri, cosit sau curăţenie. Sunt muncitori, îşi fac foarte bine treaba şi, în plus, nu reprezintă o forţă de muncă scumpă“, a spus Savin.
Potrivit conducerii Peniteniarului, şi deţinuţii au parte de avantaje. Ieşind la muncă, aceştia beneficiază în primul rând de reducerea zilelor de executat din pedeapsă.
Astfel, pentru munca în afara închisorii, la patru zile muncite se c