Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi bani de la Mariana Mircea pentru firma lui Iofcea

Publicat in Ziua Constanta, marți 9 august 2011 ·

Unul dintre vechii colaboratori ai Primăriei Cernavodă, Adrian Iofcea, administratorul AD Power, a mai câştigat de curând câteva zeci de mii de lei, un fel de suplimentare la contactul de alimentare cu apă potabilă în zona Hinog (DJ 223) Cernavodă. Valoarea totală a contractului s-a ridicat la 462.209,72 de lei, fără TVA. Atribuirea acestei sume necesare definitivării contractului a fost făcută direct, negocierea având loc fără publicarea în prealabil a unui anunţ de participare. Justificarea alegerii acestei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă s-a bazat pe ideea de „noi lucrări/servicii, constituind o repetare a lucrărilor/serviciilor existente şi solicitate în conformitate cu condiţiile stricte conforme cu cele stabilite în directivă". Contractul nr. 20696 a fost încheiat cu cei de la SC AD Power SRL pe 22 iulie a.c. De altfel, acest contract pentru alimentarea cu apă a zonei a fost atribuit iniţial pe 4 februarie a.c., valoarea asupra căreia s-a convenit să fie predată lucrarea ajungând la 392.320 lei fără TVA. La acel moment, în afara câştigătorului, AD Power SRL, la licitaţie a mai participat o singură firmă, SC Obenman Construct SRL, care însă nu a avut şanse în faţa societăţii care deja câştigase alte contracte de la autorităţile locale. Cunoscut ca membru democrat-liberal, calitate pe care, administratorul spune că nu o mai are, Iofcea a avut colaborări bune cu autoritatea cernăvodeană condusă de primarul PSD Mariana Mircea. De la primărie a luat lucrările de realizare a casei mortuare din oraş, contract care a fost dat pentru suma de 113.633 lei, execuţia lucrărilor la reţeaua de canalizare din zona Seimeni Nord aferentă străzilor O. Goga, T. Arghezi, R. Iordăchescu, L. Rebreanu, pentru care firma a încasat 147.490 lei, contract care a beneficiat şi de o suplimentare de 22.040 lei. Cu alte cuvinte, colaborarea la nivelul oraşului Cernavodă în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 23 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 30 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 40 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°