Bruneta era într-un club şi a rugat un manelist să cânte o melodie special pentru Florin Costea. Admiratoarea l-a sunat pe stelist pentru a-i pune maneaua la telefon şi a-i face astfel o mare bucurie.
Se pare că Florin Costea vrea să intre în graţiile lui Gigi Becali, despre care se ştie că nu agreează fotbaliştii care ies noaptea prin cluburi, la distracţie. Atacantul nu a vrut să-l supere pe patron şi a stat acasă, însă prietenii şi admiratorii au încercat să-i facă o bucurie dându-i dedicaţii prin telefon şi lăsându-l să guste puţin din viaţa de noapte.
"Şi încă o dedicaţie specială pentru Florin Costea de la Raul şi Manuela: Am văzut cine mi-e frate/ Buzunarul de la spate/ Şi buzunarul din faţă / Lume, trebuie să fii hoaţă", sunt o parte din versurile dedicate special lui Florin Costea, dar şi fratelui său Mihai Costea, din partea brunetei Manuela, admiratoarea din Timişoara a celor doi olteni.
Se pare că tânăra este prietenă cu fraţii Costea, având în vedere că are numărul atacantului stelist şi îl poate suna noaptea ca să-i pună melodii la telefon.
De ce a ales Florin Costea Steaua: "Vreau trofee ca să mă simt fotbalist"
Eşti frumoasă? Întoarce lumea capul pe stradă după tine? Urcă-ţi acum pozele pe superfete.cancan.ro şi câştigă premii de excepţie!
Bruneta era într-un club şi a rugat un manelist să cânte o melodie special pentru Florin Costea. Admiratoarea l-a sunat pe stelist pentru a-i pune maneaua la telefon şi a-i face astfel o mare bucurie.
Se pare că Florin Costea vrea să intre în graţiile lui Gigi Becali, despre care se ştie că nu agreează fotbaliştii care ies noaptea prin cluburi, la distracţie. Atacantul nu a vrut să-l supere pe patron şi a stat acasă, însă prietenii şi admiratorii au încercat să-i facă o bucurie dându-i dedi