Olandezii construiesc în portul Rotterdam un terminal uriaş de gaze lichefiate care le va permite să aducă, pe mare, resurse din toată lumea. Deşi locuitorii oraşului Rotterdam s-au opus la început construcţiei terminalului de gaze, problemele din iarna 2009 i-au convins cât de importantă este securitatea energetică.

Portul Rotterdam, cel mai mare din Europa şi al treilea din lume, după Shanghai şi Singapore, se pregăteşte să devină unul dintre cele mai importante noduri de import al gazelor în Europa. Anul viitor va fi pus în funcţiune un terminal uriaş de descărcare a gazelor naturale care vin pe mare, în formă lichefiată. Aici resursele vor fi transforamte din nou în stare gazoasă şi trimise mai departe prin conducte.

Terminalul va avea o capacitate anuală de 12 miliarde de metri cubi, cam cât consumul ţării noastre (România utilizează 13-14 miliarde de metri cubi pe an). Această capacitate este suficientă pentru a asigura un sfert din consumul total al Olandei (48 de miliarde de metri cubi) şi pentru a renunţa la importurile de gaze ruseşti, care anul trecut s-au ridicat la 4,3 miliarde de metri cubi. Prin noua poartă energetică a Europei vor veni gaze din întreaga lume, inclusiv din Qatar şi ţări din Africa de Nord, unde există terminale de lichefiere.

„Nu vrem gaze la noi în curte"

Încercaţi să aduceţi aceste argumente economice unui om de rând dintr-un oraş portuar unde urmează să se construiască un mastodont care va manevra miliarde de metri cubi de gaze. Va spune că acestea contează prea puţin şi că este mult mai important ca oraşul său să fie ferit de posibile accidente. Aşa s-a întâmplat şi anii trecuţi la Rotterdam. Locuitorii au reuşit să blocheze proiectul, cu argumentul imbatabil „Nu vrem terminale de gaze în curtea din spatele casei".

Însă criza gazelor din 2009 a răsturnat cu totul situaţia. Conflict