Europa şi Statele Unite sunt supraîndatorate. Criza care a început în sectorul american imobiliar în 2007 a devastat finanţele de ambele părţi ale Atlanticului şi ameninţă să ruineze euro şi să declanşeze o a doua recesiune mondială, scrie publicaţia germană Der Spiegel.
Sentimentul de teamă este resimţit din nou, semnalele privitoare la o nouă criză financiară se înmulţesc, iar liderii politici ai Occidentului par neajutoraţi.
A supravieţui de pe o zi pe alta, a amâna, a minimaliza gravitatea evenimentelor - motto-urile politicienilor de pe ambele părţi ale Atlanticului trimite semnale de alarmă pe pieţele de acţiuni.
Mulţi economişti remarcă faptul că panica de săptămâna trecută seamănă cu teama ce a urmat prăbuşirii Lehman Brothers. Atunci, ca şi acum, băncile au încetat să se mai împrumute reciproc, iar lichidităţile depuse de bănci în cadrul băncii centrale s-au dublat în decurs de câteva zile.
Acum, BCE a intervenit, însă cât mai poate continua aceasta operaţiunile de furnizare de lichiditate fără a-şi pierde credibilitatea? Va lua criza financiară amploare? Şi va intra lumea mai apoi în faliment?
Pentru a salva băncile şi asigurătorii, guvernele occidentale s-au supraîndatorat. Cine va salva acum guvernele?
Amploarea datoriilor este mai puţin gravă decât incapacitatea guvernelor de a găsi o strategie credibilă pentru reducerea datoriilor.
Occidentul nu a mai fost atât de slab de la cel de-al Doilea Război Mondial şi niciodată o criză nu a paralizat Europa, America şi Japonia în acelaşi timp. Există temeri în creştere că în SUA problemele vor duce inflaţia la niveluri record. În Europa viitorul monedei unice este ameninţat.
Lumea riscă să intre într-o spirală de scăderi. Crizele datoriilor slăbesc creşterea economică. Stabilitatea economică a lumii este ameninţată. Până acum, însă, acest risc nu pare să-i preoc