Printre sportivii români implicaţi în scandaluri în ultimii ani se numără şi un campion oltean, care şi-a demonstrat duritate nu numai în ring, ci şi în stradă. Acesta a avut altercaţii cu poliţia comunitară, dar şi cu cetăţeni ai unei comune, în urma cărora a fost sancţionat contravenţional.
Leonard Marinete a devenit cunoscut slătinenilor nu numai prin rezultatele sportive, ci şi prin scandalurle în care a fost implicat în urmă cu câţiva ani. Campionul s-a cuminţit, se pare, după aceste incidente, continuându-şi cariera în cadrul clubului Alro Slatina şi numărându-se în continuare printre cei mai buni pugilişti români.
Amendat pentru vandalism şi tulburarea liniştii publice
În martie 2007, Marinete a fost surprins într-o seară de către poliţiştii comunitari în timp ce sărea, alături de al'i doi tineri, cu picioarele pe o bancă de pe bulevardul AI Cuza şi ţipa. Duşi la sediul poliţiei, tinerii şi-au chemat în ajutor mai mulţi prieteni, care au organizat o mică revoltă. „Ne-am trezit cu vreo 15 tineri la sediu. Au inceput să ţipe, să înjure. Marinete ne ameninţa că sună un medic şi îşi scoate certificat medico-legal pentru că l-au bătut oamenii mei. Când am sunat antrenorul să-i spun despre el, am aflat că el acuza dureri de câteva zile bune, pentru că a avut o competiţie la Mangalia“, relata pe atunci Cornel Stana, directorul comunitarilor.
Sportivul s-a ales cu o amendă de 400 lei.
Scandal electoral cu furci şi bâte
În martie 2008, şase membri PD-L Olt au ieşit „şifonaţi” în urma unei acţiuni nocturne de lipire de afişe în comuna Strejeşti. Printre aceştia, şi sportivul Leonard Marinete. Grupul de lipitori a fost bătut de localnici cu furci, bâte şi scânduri şi deposedat de două telefoane mobile. Localnicii s-au supărat de modul cum „verificau” la miezul nopţii cei şase afişele, în sensul că le rupeau pe cele a