La noi, dacă nu apari la TV – cel mai fertil mediu pentru impostură –, nu exişti.
Ce nemaipomenită uşurare, dragi privitori! Dar ce zic eu uşurare, e un privilegiu să nu baţi apa-n piuă minute-n şir despre norodul de gură-cască strâns ciorchine pe noul stadion, la o memorabilă inaugurare de la care lipseşte spectacolul, dar vine publicul! Cât de senină e săptămâna lucrătoare şi cât de plăcut weekend-ul când nu mai eşti pretutindenar, vorba lui Radu Paraschivescu. Şi nu mai apari pe sticlă de mai multe ori pe zi şi la mai multe posturi, pricepându-te la toate şi la absolut nimic, precum Tatoiu, Tălmăcean sau Ciuvică!
Astfel, nu-ţi mai compromiţi singura zi liberă comentând despre un meci pe care nu l-ai văzut, doar pentru că e nepoliticos să refuzi o invitaţie. Ce bine e să nu te încrunţi, deşi îţi vine să te prăpădeşti de râs, şi să nu iei cuvântul, când s-ar cuveni să taci enorm! Ce binecuvântare să nu mai linşezi mediatic pe nimeni, ca răspuns la implorările producătorilor de a fi mai arţăgos, altfel se duce naibii tot ratingul măsurat în jumătăţi de punct! Nu mai întrerupi politicianul din arcul guvernamental venit cu lecţia învăţată papagaliceşte, recent şi pe sărite. Nu te mai împungi cu sindicaliştii de care te vei despărţi apoi, în pauză, cu pupături, ca vechi cunoştinţe. Nu mai aştepţi publicitatea ca pe o izbăvire. Nu mai auzi în cască îndemnul „schimbă subiectul, că o lălăiţi!", în timp ce te uiţi disperat după hârtiile de pe pupitru pe care le-ai încurcat. Şi nu mai începe unica emisiune dedicată programului guvernamental „Primul siloz". Prin urmare, nici nu mai iei parte la celelalte discuţii având ca teme, într-un amalgam aiuritor, decesul unei vedete, recesiunea sau ofertele turistice de sezon. Nu te mai consolează Răduleasca deoarece vei rata un spectacol de teatru, la care nu se găsesc niciodată bilete, deoarece s-a prelungit calupul de r
