Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seminarii pentru tinerii care deschid afaceri cu fonduri UE

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 august 2011 ·

În timpul liber, Adrian Corobană, de 24 de ani, susţine seminarii în care le arată celor de vârsta lui care sunt paşii pentru a obţine finanţare europeană şi de ce capcane trebuie să se ferească. Sursa: SHUTTERSTOCK

Ca să scrii un proiect bun pentru finanţare europeană nu este suficient să urmezi nişte cursuri, crede Adrian Corobană, implicat de trei ani în activităţi de scriere şi implementare de proiecte finanţate din fonduri UE.

Totuşi, participarea la seminariile pe care le organizează el te familiarizează cu acest domeniu, arată în ce capcane poţi cădea şi cum te pot păcăli la bani firmele de consultanţă.

Adrian a început să organizeze cursuri pentru tinerii antreprenori în 2009, după ce a obţinut finanţare în acest scop de la Ministerul Educaţiei. De atunci, impulsionat de acest succes, a organizat seminarii în cadrul cărora a "şcolit" gratuit peste 500 de tineri.

Din toamnă, va susţine cursuri despre accesarea fondurilor europene în Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Jiu, Timişoara, Arad, Craiova, Cluj.

Ce înveţi la seminarii

Lecţiile sunt concentrate în zece ore, pe perioada a două zile. "Le ofer informaţia de bază: cum să acceseze fonduri, unde să caute informaţii, ce presupune o cerere de finanţare, la ce să fie atenţi pentru a nu fi înşelaţi de consultanţi, care sunt paşii necesari obţinerii finanţării, cum se scrie concret cererea de finanţare etc."

Mulţi dintre participanţii la seminariile lui sunt încă studenţi, iar sfatul lui pentru aceştia este ca în timpul studenţiei să activeze în asociaţii şi să facă voluntariat pentru a vedea şi a înţelege ce înseamnă scrierea unui proiect şi implementarea lui.

Celor interesaţi să îşi deschidă afaceri le recomandă să se orienteze spre turism ori mediul rural, acesta fiind domenii în care banii se obţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 54 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°