Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldură şi lumină de la soare pentru prichindeii şi elevii Slatinei

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Patru grădiniţe şi două şcoli din Slatina vor avea anul acesta panouri solare prin „Casa Verde”, în valoare de 4,57 milioane lei. Energia verde va asigura de la toamnă preşcolarilor şi elevilor lumină şi apă caldă, cu costuri reduse.

Şase unităţi şcolare slătinene vor folosi din acest an energie verde pentru iluminat şi încălzire, dintre care patru au intrat deja în implementare, urmând să utilizeze energia regenerabilă începând cu noul an şcolar. Investiţia, în valoare totală de 4,575 milioane lei, este finanţată în proporţie de 90% de către Administraţia Fondului de Mediu, prin Programul „Casa Verde”, iar restul de la bugetul local. Prin instalarea de panouri solare, unităţile şcolare vor face economii la consumul de energie termică şi electrică, cu avantajul că aceste instalaţii nu consumă combustibil, deci nu necesită operaţii de aprovizionare şi evacuare deşeuri, nu sunt poluante şi nu necesită întreţinere, având funcţionare automată.

Patru proiecte în derulare

Două grădiniţe şi două corpuri ale unui liceu au intrat în prima etapă de montare a panourilor solare, în prezent în plină desfăşurare: Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 6 „Ion Creangă”- valoare 542.115,53 lei, GPP Nr.5.- valoare 614.334,43 lei, Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu" Slatina- Corpul A- valoare 1.012.322,07 lei, şi Corpul B (Fosta Şcoală nr. 10)- valoare 746.910,39 lei.

Beneficiarul celei mai mari investiţii, Colegiul Vocaţional, va avea 130 de panouri care să capteze energia solară. Pe Corpul B deja au fost instalate, urmând zilele acestea şi corpul liceal. „Orice investiţie în panouri şcolare este una foarte bună, iar pentru liceul nostru era necesară, în situaţia în care consumul de gaze este unul foarte mare pe perioada rece. Am înregistrat pe o perioadă de trei luni de zile chiar peste 200 milioane lei. Este bine pentru şcoală că va înreg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 28 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 59 minute
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°