Florin Tătaru e un domn din Baia Mare. Până ieri, numele lui nu vă spunea nimic. Sursa: EVZ
A făcut avere cu băuturi spirtoase, în anii ’90, când Maramureşul era un fel de Chicago românesc al contrabandei cu alcool. În 1998, şi-a maltratat un angajat, l-a băgat în portbagajul maşinii, l-a dus în pădure, l-a dezbrăcat de chiloţi şi i-a tras cu spiţul în testicole. Asta după ce îi pusese ţeava puştii în gură şi i-a răzuit obrajii cu un cuţit de vânătoare. Acum, Florin Tătaru vrea să fie deputat. Obositor de previzibil – dacă nu eşti un pic mafiot, nu eşti luat în serios ca politician.
Până ieri nu-l ştia nimeni, iar peste două zile îl vom uita din nou. Florin Tătaru este încă unul dintre milionarii fără chip, necunoscuţi la nivel naţional, dar care taie şi spânzură în judeţele lor. Nu e un caz izolat, nu vorbim de un tip malefic de la capătul lumii. Baronii locali au transformat democraţia într-o mocirlă. Romică Lorenz, de exemplu, e un alt tip care nu vă spune nimic. A fost la PNL, acum e la PDL, ţine sub papuc vama Albiţa de cel puţin 10 ani, toată substanţa fiinţei sale este extrasă din acel punct vamal unde numeşte şefii şi controlează micul trafic. Limuzina sa, un Mercedes de 100.000 de euro, stă la dispoziţia senatoarei ieşene Mihaela Popa şi, în general, omul are un cuvânt greu de spus cam de pe la Vadu Moldovei, unde se termină moşia lui Flutur, până spre Galaţi, la vale. Aţi putea crede că Lorenz putrezeşte în Huşiul ăla sufocant, dar vă înşelaţi. Omul stăpâneşte bucăţica lui din România şi îndeplineşte un rol bine stabilit în ecosistemul partidului.
Dacă nu pica la mijloc Lazslo Borbely n-aţi fi auzit niciodată de Ioan Ciocan, din Negreşti-Oaş. Are comenzi de zeci de milioane de euro la Apele Române, multe lucrări fiind primite prin încredinţare directă. Uimitor este că în acelaşi orăşel îşi are sediul şi principalul concur