•Daca stai de vorba cu cei care de ani de zile lucreaza in strainatate si revin in tara doar in concediu, ajungi la concluzia trista ca, in ciuda conditiilor grele de munca din Italia sau Spania, tot nu doresc sa se intoarca definitiv in Romania • "Sunt de 4 ani in Italia si lucrez la o firma de tapiterie, intr-o fabrica. Acum castig 1.200 de euro pe luna, dar am castigat si 1.600. E greu si acolo, dar mai greu mi-ar fi in tara, asa ca trebuie sa ma adaptez", a spus Iustin Tivan, un tanar de 32 de ani
Inca de la sfarsitul lunii iulie, punctele de trecere a frontierei au inceput sa se aglomereze. Se intorc cei plecati de ani de zile in strainatate, pentru ca acolo unde s-au nascut nu au primit aproape nici o sansa sa duca o viata decenta. Ii separa doar curajul de a trai o perioada departe de familie pentru a duce un trai mai bun. Daca stai de vorba cu ei, iti dai seama ca, uneori, in ciuda conditiilor grele de munca pe care le gasesc in strainatate, nu vor sa se intoarca prea curand in tara. Din anumite puncte de vedere insa, sunt eroi, pentru ca, in conditii de recesiune, valuta pe care o trimit in tara, rudelor, ofera o gura de oxigen unei economii care abia gafaie. Cei mai multi dintre ei investesc banii castigati intr-o afacere sau in construirea ori achizitionarea unei locuinte, sperand ca se intorc in tara in cativa ani. Criza financiara i-a afectat si pe ei, dar nu renunta la joburile din strainatate. "Sunt de patru ani in Italia si lucrez la o firma de tapiterie, intr-o fabrica. Acum castig 1.200 de euro pe luna, dar am castigat si 1.600. E greu si acolo, dar mai greu mi-ar fi in tara, asa ca trebuie sa ma adaptez", a spus Iustin Tivan, un tanar de 32 de ani.
O parte din iesenii plecati la munca in strainatate inca mai spera sa se intoarca in tara si sa duca un trai decent, dar numai dupa ce reusesc sa isi termine casele, aflate inca i