Medicii afirmă că doar 10% din cei cu afecţiuni psihice sunt depistaţi şi trataţi de specialişti. În evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui sunt înregistrate aproximativ 7.600 de persoane cu boli mentale. Şi sărăcia este un factor care declanşează afecţiunile.
În prima jumătate a anului, numărul vasluienilor diagnosticaţi cu afecţiuni psihice s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, peste 500 de bolnavi au intrat în evidenţele medicilor. „Numărul persoanelor cu afecţiuni de natură psihică pe care îl avem în evidenţă se ridică la 7.593, faţă de 7.072 câţi erau înregistraţi la începutul anului. Creşterea este aproape dublă faţă de 2010“, a spus Mihaela Vlada, şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, adăugând că aproximativ 60% din cazuri provin din mediul rural. Potrivit medicilor, creşterea numărului celor cu astfel de afecţiuni sau tulburări psihice este cauzată de stres şi sărăcie.
Tinerii fug de psihologi
„Motivele care au determinat creşterea numărului de cazuri sunt legate în special de situaţia economică şi socială, grija faţă de ziua de mâine, frica de a nu-şi pierde sluba. Aceste lucruri pot duce la grave tulburări psihice“, a spus Ana Rinder, psiholog. Totodată, Ana Rinder şi-a exprimat îngrijorarea că în ultimii ani tot mai mulţi tineri suferă depresii, însă refuză să apeleze la serviciile unui specialist.
„Tinerii au idei preconcepute despre ce înseamnă mersul la psiholog sau psihiatru. Cei mai mulţi ajung în faze acute severe trecând peste simptomatologia de început care să-i aducă la medic din timp şi să evite dezvoltarea severă a bolii psihice“, a încheiat Ana Rinder.
Gheorghe Silvestrovici, şeful Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, trage şi el un semnal de alarmă, afirmând că doar una din zece persoane cu afecţiuni psihice este diagnosticată şi tratată corect. „