Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci dileme legate de bani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 august 2011 ·

Când este vorba despre finanțele personale nicio decizie nu este ușor de luat. ”Evenimentul Zilei” îți arată la ce ar trebui să te gândești atunci cand iei o decizie privind refinanțarea creditului, contractarea unui împrumut pentru achiziționarea unui bun sau crearea unui plan de economisire pentru zile negre sau pentru pensie. Sursa: SHUTTERSTOCK

Ar trebui să-mi refinanțez creditul?

Deși băncile promit scăderea costului ratei cu 30-70% prin refinanţare, nu trebuie să uitați că acest lucru implică cheltuirea unor bani în plus. De exemplu, refinanțarea unui credit ipotecar implică un cost de peste o mie de euro. Potrivit analiștilor financiari, nu la rate ar trebui să vă uitați atunci când luați decizia de a vă refinnața creditul, ci la valoarea totală a creditului, incluzând comisioane şi dobânzi, care ar trebui să fie mai mică decât cea a creditului actual.

Plătește creditul așa cum este dacă mai ai foarte puțin de achitat din el și vrei să scapi de datorii. De asemenea, este foarte posibil ca băncile să nu accepte să-ți refinanțeze creditul dacă ai un grad de îndatorare mai mare de 50%.

Ar trebui să pun bani deoparte sau să-mi achit datoriile?

Dacă ai posibilitatea de a pune ceva bani deoparte în fiecare lună după achitarea ratelor, atunci este bine să faci acest lucru. Nu știi niciodată ce se va întâmpla mâine așa că nu ar strica să ai ceva bani puși deoparte. De altfel, cu cât începi să economisești mai din timp, cu atât bani de care te vei bucura la pensie vor fi mai mulți.

Peste 20 de ani, România va avea, potrivit prognozelor, 10 milioane de bătrâni la 9 milioane de angajați.Dacă nu vrei să depinzi de banii de la stat ar trebui să încerc să pui deoparte ceva bani pentru pensie în fiecare lună.

Pe de altă parte, dacă vrei să scapi de datorii cât mai repede pentru ca peste câțiva ani să nu mai ai nicio grijă și oricum suma pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 11 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°