George Copos (foto) se bătea cu pumnul în piept înainte de startul campionatului că s-a schimbat şi că nu va mai agita spiritele la echipă cu declaraţiile sale. Evoluţiile oscilante ale Rapidului l-au făcut pe patron să se gândească mai bine, iar după meciul cu Petrolul a "lovit" din nou.
Înfrângerea suferită de Rapid în etapa a doua în faţa Universităţii Cluj l-a făcut pe Copos să declare scurt: "Am jucat mai bine în primăvară". Săgeata trimisă atunci nu a fost luată în seamă prea mult de jucători şi de Răzvan Lucescu, dar patronul nu s-a oprit aici. Sâmbătă seară, chiar dacă alb-vişiniii au reuşit să câştige în faţa Petrolului, maniera în care aceştia s-au dăruit pe teren l-a deranjat pe bossul din Grant.
Probleme cu inima?
"Cred că la valoarea lor şi la salariile mari pe care le câştigă, jucătorii Rapidului ar trebui să dea mai mult. Eu aştept mai mult de la ei", a spus Copos. În plus, în drum spre maşina personală, într-o scurtă discuţie cu suporterii, omul de afaceri a făcut un semn spre inimă, spunând: "Murim", aluzie la tensiunea din timpul partidei.
"Nu e uşor să faci o echipă. În cazul în care Copos nu înţelege să aştepte, Rapid nu va reuşi să facă performanţă"
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior Doneţk
"E părerea domnului Copos şi trebuie să o respectăm. Eu sper să câştigăm cât mai multe meciuri, iar la final dânsul să fie mulţumit de noi", Dănuţ Coman, portar Rapid
George Copos (foto) se bătea cu pumnul în piept înainte de startul campionatului că s-a schimbat şi că nu va mai agita spiritele la echipă cu declaraţiile sale. Evoluţiile oscilante ale Rapidului l-au făcut pe patron să se gândească mai bine, iar după meciul cu Petrolul a "lovit" din nou.
Înfrângerea suferită de Rapid în etapa a doua în faţa Universităţii Cluj l-a făcut pe Copos să declare scurt: "Am jucat mai bine în primăv