Pe 15 august am reuşit să supravieţuim unui număr de patru decenii de bani fără acoperire, însă având în vedere haosul de pe pieţe din ultimele săptămâni, nu este clar cât va mai dura această perioadă.
Pe 15 august 1971, cu finanţele publice ale SUA sub presiunea costurilor războiului cu Vietnamul, Richard Nixon a rupt legătura dintre dolarul american şi aur. Până atunci, Trezoreria americană fusese obligată să schimbe o uncie de aur cu băncile centrale dispuse să plătească 35 de dolari.
Brusc, pentru prima dată în istorie, nivelul monedelor din întreaga lume nu mai depindea de valoarea aurului sau a oricărei materii prime tangibile, ci de nivelul de încredere pe care investitorii o aveau în moneda respectivă. Băncilor centrale li se permitea să-şi stabilească politica monetară pe baza instinctelor proprii şi nu pe necesitatea menţinerii monedelor locale în linie cu aurul.
A fost unul din acele momente cruciale a căror importanţă a devenit evidentă treptat. Însă cu cât analizăm istoria economică, cu atât devine mai evident că aceasta a fost una dintre cele mai importante decizii din istoria modernă.
În lipsa acestei decizii, este foarte posibil să nu fi existat criza financiară din ultimii patru ani.
Acest lucru nu înseamnă că regimul de raportare a monedelor din întreaga lume la aur, prin intermediul dolarului, era perfect.
Nici pe departe. Însă înţelegând problemele legate de sistemul monetar internaţional imperfect moştenit de la Nixon putem clarifica atât de multe probleme fundamentale cu care se confruntă în prezent economia mondială. De ce, de exemplu, se împrumută Vestul atât de mult, iar Estul economiseşte excesiv? De ce părem să ducem o luptă fără speranţă cu inflaţia? De ce este protecţionismul în creştere din nou?
Să începem cu primele principii: dintotdeauna politicienii au încercat să cheltuiască mai mul
