Compania turcă Limak Holding, cu operaţiuni în sectoarele construcţiilor, turismului şi tehnologic, a câştigat licitaţia pentru modernizarea Aeroportului din Cairo cu o ofertă de 387 mil. dolari (272 mil. euro) pentru cel mai mare contract oferit de guvernul egiptean după protestele populare izbucnite pe 25 ianuarie, potrivit Hurriyet.
Compania rusă Gazprom a raportat vânzări de gaze naturale în creştere cu 20% în Europa pe trimestrul al doilea, după ce problemele legate de livrările din Libia au sporit cererea pentru gazele din Rusia, scrie Bloomberg. Gazprom a vândut 38,3 mld. metri cubi de gaze către clienţii din Europa de Vest şi Centrală, comparativ cu 31,8 mld. metri cubi în trimestrul doi din 2010.
Rata inflaţiei din Marea Britanie a accelerat în iulie în urma majorării preţurilor la îmbrăcăminte şi încălţăminte şi a creşterii comisioanelor pentru servicii financiare, scrie BBC News. Rata anuală a inflaţiei a avansat la 4,4% de la 4,2% în iunie.
Tony Fernandes, CEO al companiei aeriene thailandeze AirAsia, intenţionează să achiziţioneze o participaţie majoritară în cadrul clubului de fotbal englez Queens Park Rangers, alăturându-se astfel numărului în creştere de magnaţi asiatici care deţin sau au deţinut cluburi din Premier League, potrivit The Wall Street Journal.
BBC Worldwide a încheiat un acord de vânzare a diviziei sale de reviste, care publică titluri ca Top Gear şi Radio Times, către firma de private equity Exponent în schimbul a 121 mil. lire sterline (138,4 mil. euro), potrivit The Guardian. În urma tranzacţiei, 34 de reviste publicate de BBC Magazines vor fi transferate către Exponent.
Compania turcă Limak Holding, cu operaţiuni în sectoarele construcţiilor, turismului şi tehnologic, a câştigat licitaţia pentru modernizarea Aeroportului din Cairo cu o ofertă de 387 mil. dolari (272 mil. euro) pentru ce