Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Pensionarilor, luată cu asalt de “clienţi”

Publicat in Adevarul, miercuri 17 august 2011 ·

Lunar, ghişeele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Slatina sunt sub asediul clienţilor provenind din rândul persoanelor vârstei a treia. Acest lucru se întâmplă deoarece instituţia oferă bani în condiţii speciale pensionarilor sau celor aflaţi la un pas de a ieşi din câmpul muncii.

Dacă în prima jumătate a fiecărei luni este linişte de mormânt în sediul închiriat într-un bloc din centrul oraşului, lucrurile se schimbă radical după 15 ale lunii. Plata pensiilor în această perioadă face ca ghişeele CARP să se afle practic sub asediul pensionarilor.

Scena se repetă aproape lună de lună, cu o diferenţă: solicitările sunt mult mai numeroase din partea “clienţilor” în perioada de mijloc a anului, respectiv în timpul lunilor aprilie-octombrie. Banii pe care pensionarii îi cer de la “bancă” merg cu preponderenţă spre refinanţarea unor rate mai scumpe la băncile comerciale, dobânzile dintre cele două tipuri de instituţii financiare fiind uşor în favoarea CARP-ului vârstei a treia datorită statutului său special. Pensionarii preferă însă instituţia amintită deoarece nu li se cer documente în plus, băncile fiind mult mai “meticuloase” în cazul acestui tip de clienţi.

“Avem în jur de 6.000 de persoane cotizante înscrise pe listele CARP Slatina. Contribuţiile sunt folosite numai în sistem intern, adică noi nu acordăm bani decât pensionarilor din judeţ şi salariaţilor aflaţi în pragul pensionării. Avem multe cereri în această perioadă, majoritatea fiind pentru refinanţarea unor credite cu rate şi dobânzi mari la băncile obişnuite. În plus, avem şi noi limitările noastre, adică nu putem da sume care să depăşească 3.000 de lei. Din această toamnă este posibil ca pragul să fie ridicat la 4.000 de lei”, a declarat Aurelian Iliuca, preşedinte CARP Slatina.

Cei care vor să se înscrie au nevoie de o copie după actul de identitate şi cuponul de pensi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 48 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 39 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 44 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°