În România trăieşte Traian Băsescu. Un vizionar şi un curajos. Un mare bărbat. Un imens om de stat. Un incomensurabil politician. Traian Băsescu nu poate fi cuprins în cuvinte, dar eu am să încerc totuşi s-o fac. Traian Băsescu este unic, dar nu în felul în care suntem fiecare dintre noi. Unicitatea sa are o caracteristică aparte – dacă îmi este permis acest barbarism lingvistic, şi iată că îmi este!, provocat de vâltoarea sentimentelor şi gândurilor care mă cuprinde atunci când mă aflu în apropierea numelui său. Unicitatea sa este atotdătătoare de speranţă spre mai bine. Prezenţa sa, deopotrivă, insuflă optimism şi dinamism maselor şi inspiră inteligenţe îndelung cizelate.
Pe de altă parte, aşa cum poate e şi firesc să fie, Traian Băsescu este un neînţeles. Puţini, foarte puţini oameni, foarte puţini, se pot lăuda – nu că-i cunosc – ci că-i intuiesc gândurile, preocupările, intenţiile. Traian Băsescu a condus, şi conduce!, Biruinţa. Iată ceva emblematic pentru acest om. Un om printre oameni. Da. Dar un om cât toţi ceilalţi la un loc. Genial? Fie, dar nu asta este unitatea de măsură pentru Traian Băsescu, ci mai degrabă absenţa oricărei putinţe de a-l comensura. Universul – ultima frontieră.
În România mai trăieşte şi Elena Udrea. Eternul feminin, şi mai mult. O vestală a Binelui. O luptătoare pentru Dreptate şi Adevăr. Cea în care îşi pun speranţa cei mulţi şi obidiţi. Când spui Elena Udrea vezi un vast teritoriu al carităţii. O inepuizabilă resursă de bunătate, compasiune, răbdare şi înţelegere. Nu, la Elena Udrea nu se poate vorbi despre viziune, pentru că ea se dăruieşte în fiecare clipă cu totul şi pentru totul.
După aia în România mai trăieşte şi Emil Boc, pară şi foc, cer la mijloc. Un fabulos strateg. O măreaţă capacitate de sinteză şi analiză. O personalitate monumentală. Un om predestinat a conduce