Cele nouă luni petrecute în burta mamei şi următorii doi ani de viaţă reprezintă perioada cea mai importantă pentru starea de sănătate de pe parcursul întregii vieţi. Modul în care copilul se dezvoltă şi este hrănit în această perioadă e în legătură directă cu diabetul zaharat, atacul de cord sau greutatea pe care o avem la maturitate.
Teoria aparţine unor cercetători britanici şi a fost elaborată după decenii de cercetări de profesorul David Baker şi colegii săi de la Universitatea din Southampton (Marea Britanie).
Ei cred că există o serie de etape critice pe parcursul copilăriei. Dacă în dezvoltarea unui copil condiţiile nu sunt perfecte în fiecare din aceste etape, pot apărea probleme mai târziu.
Multe dintre pericole apar încă din momentele în care copilul se află în uter. Nutriţia slabă a mamei, pe parcursul sarcinii, o afectează atât pe ea, cât şi greutatea fătului sau buna funcţionare a placentei. Fumatul, stresul, drogurile şi alcoolul, dacă sunt consumate de mamă vor afecta copilul pe parcursul întregii sale vieţi.
Greutatea „sigură” la naştere: cel puţin 2,5 kg
Profesorul Barker consideră că multe probleme de sănătate sunt cauzate de o dezvoltare insuficientă a fătului în uter.
El a demonstrat că un copil care cântăreşte puţin la naştere este mai probabil să dezvolte diferite afecţiuni cardiace mai târziu. În medie, un copil nou-născut trebuie să cântărească cel puţin 2,5 kg.Dacă are sub această greutate, este de două ori mai predispus să facă un atac de cord.
„Este vorba de primii paşi în construirea unui organism. Cercetările noastre reprezintă o bună oportunitate prin care să atragem atenţia oamenilor că trebuie să fie şi mai responsabili în primii ani de viaţă ai copilului", a declarat, pentru dailymai.co.uk, profesorul Barker.