Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO A murit bărbatul resuscitat pe trotuarul din faţa spitalului închis, din Codlea

Publicat in Adevarul, joi 18 august 2011 ·

Un bărbat de 57 de ani a ajuns aseară, în jurul orei 22.00, la Spitalul Municipal Codlea, fiindcă se simţea rău. Urmare a reformei din Sănătate, spitalul este închis pe timpul nopţii…

13.41 Ghinion sau sistemul de sănătate este deficitar? „Ambulanţa din Codlea era plecată la alte două intervenţii urgente şi a fost nevoie să vină de la Braşov două echipaje SMURD care au ajuns după 12 minute la Codlea şi nu în 30 de minute cum spune familia. Regulamentele spun că în exterior ar trebui să ajungă în 20 de minute. Nu vreau să critic pe nimeni, dar ar fi fost mult mai bine ca familia să cheme imediat ambulanţa şi nu să îl urce ei în maşină şi să îl ducă la spital", a spus Mioara Văitiş, manager la Serviciul de Ambulanţă Braşov.

11.55 - Bărbatul de 57 de ani a încetat din viaţă în urmă cu doar câteva minute, la Spitalul Judeţean din Braşov.

11.40 „Spitalul era închis la acea oră. Programul camerei de gardă este între orele 08.00 şi 20.00, iar pacientul a fost adus la ora 21.30. A fost chemată ambulanţa de la Braşov, prin serviciul 112, şi au sosit două echipaje SMURD, medicii resuscitându-l în faţa spitalului circa 30 de minute", a spus dr. Claudia Coste, managerul spitalului din Codlea.

8.30 Ambulanţa a fost urgent chemată, deoarece starea victimei se agrava. Aceasta a sosit din Braşov după aproximativ 20-30 de minute, după declaraţiile martorilor.

Medicii au încercat zeci de minute să resusciteze pacientul intrat în stop cardiac chiar pe trotuarul din faţa spitalului închis, fiind apoi dus la Spitalul Judeţean Braşov. Aici este ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor.

„Angajaţii Ambulanţei au anunţat că s-au pierdut minute preţioase cu transportul de la şi spre Braşov, şansele de supravieţuire fiind minime", a declarat Erwin Albu, care se afla în zonă în momentul incidentului. „Am fost martorul încercărilor de resuscitare direct pe cald

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 59 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 34 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 49 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°