Xavi spune că toată lumea iubeşte fotbalul, dar doar 4 la sută dintre privitori îl şi înţeleg.

Cînd a trecut timpul? Xavi Hernández are 31 de ani şi jumătate, dintre care 13 i-a petrecut la Barcelona. Nu neapărat în oraş, cît legat de clubul de fotbal căruia îi va rămîne fidel "para siempre". Pentru totdeauna. El e creierul de la mijloc, omul care face şi desface jocul, cel care măsoară de zece ori într-o fracţiune de secundă şi taie în şi mai puţin timp. Nu înscrie la fel de des ca alţii, dar le creează cadrul. Le oferă ocazia. Apoi se bucură împreună.

El Mundo a realizat un interviu neconvenţional cu fotbalistul catalan. De la tatuaje ipotetice la criza financiară mondială, de la programe de televiziune la frustrarea de a nu fi studiat suficient, Xavi e sincer şi spontan. Dar cînd aude laude la adresa sa, sare în sus de trei metri. Nu de bucurie, ci împuns de ţepii modestiei.

- Hei, la naiba, nu exagera! Sîntem o generaţie care a cîştigat tot, dar n-am făcut asta eu singur, sînt, de asemenea, Puyol, Casillas, Iniesta, Villa, Pedro, Busquets, Piqué... Ceea ce se întîmplă e că de cînd Luis Aragonés a pariat pe fotbalul de talent, toată lumea se uită spre mine, spre Iniesta şi spre Messi. Tipi de 1,70 metri care înainte erau foarte slabi şi acum sînt extratereştri.

- Eşti tu CIA de la Barça? Agenţia Centrală a Inteligenţei?

- Uite, eu ţin foarte mult la Barça. Am primit multe oferte să plec de aici, în care mi s-au propus mai mulţi bani, dar eu simt că aparţin Barçei, o port înăuntrul meu.

- Simţi nostalgie pentru că s-a închis La Masía originală?

- Da, îmi pare un pic rău. Era o şcoală de viaţă, acolo am fost învăţaţi să respectăm pe toată lumea, să ne purtăm bine, să fim solidari.

- Ei, mai făceaţi şi vreo năzbîtie!

- Eu mai puţin pentru că părinţii nu mă lăsau să dorm acolo, de