Autorităţile americane ţin sub observaţie operaţiunile diviziilor americane ale celor mai mari bănci europene de teamă că criza datoriilor din Europa ar putea avea efecte negative asupra sistemului bancar american, potrivit The Wall Street Journal. Oficialii biroului din New York al băncii centrale americane (Fed), care supraveghează operaţiunile din SUA ale multor bănci europene importante, a organizat ample reuniuni cu reprezentanţii instituţiilor în încercarea de a determina vulnerabilitatea acestora în faţa presiunilor financiare în creştere.
Fed solicită băncilor informaţii suplimentare privitoare la accesul acestora la fondurile de care au nevoie pentru a-şi desfăşura activităţile zilnice, iar în unele cazuri face presiuni asupra băncilor să-şi revizuiască structura diviziilor americane.
Oficialii "sunt foarte îngrijoraţi" în legătură cu posibilitatea ca băncile europene să se confrunte cu dificultăţi de finanţare în Statele Unite, a declarat un oficial al unei bănci europene care a participat la discuţii.
Autorităţile încearcă să evite repetarea crizei financiare din 2008, de această dată aceştia temându-se că criza datoriilor din zona euro va afecta capacitatea băncilor europene de a finanţa credite şi de a-şi respecta alte obligaţii financiare în Statele Unite.
Unele dintre cele mai mari bănci europene au ample operaţiuni în Statele Unite şi se bazează în mare măsură pe fonduri împrumutate pentru a-şi finanţa operaţiunile. În cazul unei crize, majoritatea opţiunilor de finanţare ar putea dispărea însă.
Autorităţile americane încearcă să preîntâmpine posibilitatea ca băncile europene cu probleme să transfere fonduri de la diviziile americane. Recent, acestea şi-au intensificat presiunile asupra băncilor europene în sensul transformării diviziilor americane în organizaţii autofinanţate, mai bine protejate în faţa problemelor