Chiar dacă nu este vorba despre o casă boierească, un palat sau vreo biserică, această construcţie veche de două secole reprezintă unul dintre vestigiile arhitecturale din centrul Capitalei. La începutul secolului al XIX-lea, condamnaţii din Chişinău erau duşi în mai multe camere de detenţie împrăştiate prin oraş.

În 1812, pe locul actualului izolator a fost ridicată o puşcărie mică, din lemn. 22 de ani mai târziu, în 1834, arhitectul italian G. Torricelli a fost tocmit de autorităţile vremii să proiecteze un penitenciar. Planul a fost parafat abia în 1844 de către arhitectul basarabean Osip Gaschii. De la bun început, izolatorul situat pe strada Bernardazzi a avut o bisericuţă şi trei turnuri.

„La intrarea în penitenciar era un fel de biserică, unde veneau deţinuţii care doreau să-şi facă ultima spovedanie înainte de execuţie. Apoi au fost construite şi restul clădirilor", ne spune Ion Vârtosu, şeful Serviciului Educativ din cadrul Izolatorului de Urmărire Penală nr. 13 din Capitală. În prezent, din vechiul penitenciar au rămas în picioare doar turnurile gardienilor, a căror arhitectură a fost păstrată intactă, şi locul de plimbare pentru deţinuţi.

CUM ERAU TORTURAŢI DISIDENŢII

În perioada sovietică, în acest izolator au ajuns aproape toţi suspecţii cercetaţi în stare de detenţie. Apoi erau trimişi în penitenciarele din Rusia şi din Ucraina. Una dintre problemele de lungă durată a vechiului izolator din Chişinău a constat în suprapopularea celulelor. „Pe atunci nu erau drepturile omului şi, din câte ştiu eu, deţinuţii dormeau în trei schimburi. O tură dormea, în timp ce colegii de celulă se plimbau prin cameră", mai spune responsabilul cu educaţia deţinuţilor.

Click aici să vezi prima GALERIE FOTO!

În perioada sovietică, un caz aparte era reprezentat de disidenţii din spatele gratiilor de oţel. Orice părere proprie era sancţ