Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guverne în gând

Publicat in Adevarul, luni 22 august 2011 ·

Ce-o fi în capul celor care şi-ar propune să dea Poliţia pe mâna unui baron acuzat că a sifonat fonduri europene?

Ce se-ntâmplă când presa rămâne în pană de inspiraţie? Dacă nu îndrăzneşte să inventeze un subiect care nu există decât în imaginaţia bogată a reporterului, atunci sigur se găseşte vreo poveste mai veche pe care s-o reşapeze şi s-o vândă ca nouă. Cam asta s-a petrecut, ieri-dimineaţă, în ediţia electronică a defunctului ziar „Gândul".

Zic „defunctul" cu oarecare regret, căci oricât de antipatic mi-ar fi fost odată dl CT Popescu, trebuie să recunosc fără ezitare că-mi plăcea produsul tipărit sub înaltul său patronaj. Din păcate, n-aş putea spune că nutresc aceleaşi sentimente pentru saitul moştenitor al spiritului „gânditor". Descopăr în grafica-i lăbărţată, copiată parcă la milimetru după „Huffington Post", o sumedenie de texte aduse din condei.

Ultimul exemplu - sub eticheta „Exclusiv" ni se prezintă, chipurile, componenţa „Guvernului USL". Cel ipotetic, evident, căci actuala opoziţie n-a câştigat încă bătălia electorală ce va să vină. Decât, eventual, în sondajele de opinie. Dar ce-are a face? Autorul, pe nume Cristian Andrei (a nu se confunda cu „doctorul de suflete" de la TV), explică mai la vale cum a fost întocmită configuraţia cabinetului din umbră. Şi anume, pe baza unor surse (cum altfel, dacă nu bine informate, dar anonime?) din cadrul respectivei alianţe.

Să vedem întâi ce conţine lista închipuiţilor miniştri. Între alţii, „favoriţi" la Interne şi la Justiţie ar fi Liviu Dragnea şi, respectiv, Dan Şova de la PSD. La Educaţie sunt pomeniţi liberalul Andrei Marga şi social-democrata Ecaterina Andronescu, ambii foşti titulari ai portofoliului. Cea mai ridicolă situaţie pare să fie la Sănătate. În cărţi, aflăm, ar fi doi reprezentanţi ai PSD: unul, profesorul Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină, susţinut de o fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 34 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 16 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 29 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 14 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°