Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România autistă

Publicat in Adevarul, luni 22 august 2011 ·

La miezul nopţii, în televizorul meu, canalul Euronews e înlocuit de un post pornografic.

Transformarea nu e doar fascinantă, dar are şi o valoare metaforică: arată ce putea deveni media din România, în cazul ideal, dar şi domeniul spre care de fapt se îndreaptă.

Ştirea cu revoltele din Londra nu trece aici de canapeaua pe care se ceartă cele cinci iubite ale unui necunoscut. În Madrid, zeci de mii de oameni protestează, dar problemele Marianei Moculescu nu suferă amânare. Ştirile de pe litoral sunt un simplu pretext de a plasa pe micul ecran nişte trupuri dezbrăcate. Insurgenţii se luptă în ţările arabe, în calea lor se ridică însă cu cămaşa descheiată la primii şapte nasturi Serghei Mizil. În Hamburg şi Berlin se distrug maşini, ratingul Statelor Unite declanşează un cutremur pe pieţele financiare. Glumiţi? Astea sunt subiecte? De descarcerări cu urlete, de nunta unor pui de rromi, de faptul că unul a rulat cu 214 kilometri pe oră pe autostradă aţi auzit? Aici nu există ştiri, ele sunt generate, astfel încât Eugen Cristea sau Mugur Mihăescu să-şi poată fascina auditoriul cu câteva poante mălăieţe. Doru Octavian Dumitru nici nu ştie ce-a pierdut: dacă mai rezista puţin prin teatrele de vară, acum ar fi fost analist.

Ce-o fi în mintea lui Breivik? La nici o lună de la sângerosul atentat, pe Discovery este deja un documentar cu această temă. Lumea se agită, îşi pune întrebări, eşuează multiculturalismul?, vom fi prinşi în cleştele atentatelor?, încotro ne îndreptăm? În timp ce, în Libia, rebelii tocmai intrau în palatul lui Gaddafi, psihologul Zivari îşi dădea cu părerea despre un posibil caz de jaf din Bucureşti.

România e locul unde nu se întâmplă mai nimic, iar nimicul se adaptează, prinzând forme omeneşti. Lumea se micşorează, dar nu în sensul anunţat de sociologi, al diminuării distanţelor graţie tehnologiei: pe micile noastre ecrane trece

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 25 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°