La miezul nopţii, în televizorul meu, canalul Euronews e înlocuit de un post pornografic.

Transformarea nu e doar fascinantă, dar are şi o valoare metaforică: arată ce putea deveni media din România, în cazul ideal, dar şi domeniul spre care de fapt se îndreaptă.

Ştirea cu revoltele din Londra nu trece aici de canapeaua pe care se ceartă cele cinci iubite ale unui necunoscut. În Madrid, zeci de mii de oameni protestează, dar problemele Marianei Moculescu nu suferă amânare. Ştirile de pe litoral sunt un simplu pretext de a plasa pe micul ecran nişte trupuri dezbrăcate. Insurgenţii se luptă în ţările arabe, în calea lor se ridică însă cu cămaşa descheiată la primii şapte nasturi Serghei Mizil. În Hamburg şi Berlin se distrug maşini, ratingul Statelor Unite declanşează un cutremur pe pieţele financiare. Glumiţi? Astea sunt subiecte? De descarcerări cu urlete, de nunta unor pui de rromi, de faptul că unul a rulat cu 214 kilometri pe oră pe autostradă aţi auzit? Aici nu există ştiri, ele sunt generate, astfel încât Eugen Cristea sau Mugur Mihăescu să-şi poată fascina auditoriul cu câteva poante mălăieţe. Doru Octavian Dumitru nici nu ştie ce-a pierdut: dacă mai rezista puţin prin teatrele de vară, acum ar fi fost analist.

Ce-o fi în mintea lui Breivik? La nici o lună de la sângerosul atentat, pe Discovery este deja un documentar cu această temă. Lumea se agită, îşi pune întrebări, eşuează multiculturalismul?, vom fi prinşi în cleştele atentatelor?, încotro ne îndreptăm? În timp ce, în Libia, rebelii tocmai intrau în palatul lui Gaddafi, psihologul Zivari îşi dădea cu părerea despre un posibil caz de jaf din Bucureşti.

România e locul unde nu se întâmplă mai nimic, iar nimicul se adaptează, prinzând forme omeneşti. Lumea se micşorează, dar nu în sensul anunţat de sociologi, al diminuării distanţelor graţie tehnologiei: pe micile noastre ecrane trece