Nu m-am dus la nici o sală de jocuri, iar acasă în nici un caz nu puteam să rămân. Aveam treisprezece ani... Le spuneam alor mei că mă duc la şcoală şi luam autobuzul 46 până la capăt, în Bucium, la marginea Iaşiului, cam zece minute de mers pe jos de o mânăstire la care mai fusesem de vreo trei, patru ori, cu maică-mea, nu demult, la stareţul Hrisostom, care citea pentru dezlegarea blestemelor şi a vrăjilor de tot felul. Maică-mii începuse să-i meargă totul pe dos şi simţea nevoia să se agaţe de ceva - de orice. Cunoscuse o femeie din Soroca - Republica Moldova - care pretindea că vindecă bolile trupului şi pe cele ale spiritului prin rugăciuni şi bioenergie, iar mamei i se părea că cerul i se deschisese. Înainte să înceapă să lucreze pe ea, femeia a trimis-o să se închine, în trei zile consecutive, la moaştele Sfintei Parascheva, pe atunci încă la Trei Ierarhi. Abilă stratagemă. Şi a funcţionat. Maică-mea s-a simţit brusc mult mai uşoară şi s-a lăsat pe mâinile terapeutei cu încrederea dată de nouacredinţă. Mânăstirea (de fapt un schit - nici azi nu-i ştiu numele) avea o curte imensă, îngrijită, iar biserica era mică, extrem de răcoroasă, şi mai mereu pustie. Mă contraria pictura de la intrare, cu Sfântul Gheorghe care străpungea cu suliţa, dintr-o singură lovitură, un monstru îndurerat, lipsit de apărare. Nu-l înţelegeam. Cele două capete ale balaurului nu păreau să ceară decât îndurare. E adevărat - auzisem - calea Domnului e îngustă, dar pentru ce atâta ură? Ce făcuse acel balaur pentru a nu putea fi iertat? Aceeaşi soartă o voi avea şi eu dacă nu mă voi pocăi la timp? Ce înseamnă la timp? Pot să păcătuiesc până pe la patruzeci, cincizeci de ani şi după să-mi cer iertare şi să urmez Legea Sfântă? Preoţii îl iubesc pe Dumnezeu pentru că le este frică de El? Dacă nu, atunci de ce ne întâmpină, chiar la intrarea în biserică, cu o ameninţare atât de fără echivo