Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află dacă te încadrezi la ajutorul de încălzire

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 august 2011 ·

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a prezentat, azi, proiectul de Ordonanță privind măsurile de protecție socială a consumatorilor considerați vulnerabili, pe perioada iernii 2011-2012. Sursa: EVZ

Astfel, potrivit proiectului, consumatorul vulnerabil este cel care nu poate să mențină temperatura în locuință la cel puțin 21 grade C şi al cărui venit net mediu lunar pe membru de familie este de până la 615 lei. În funcţie de anumite condiţii, vor mai primi sprijin şi familiile cu venituri de până în 786 de lei, dar şi persoanele singure care au câştiguri lunare de sub 1.082 lei.

Se doreşte eliminarea subvenţiei din termoficarea centralizată

Schimbările prezentate de Sebastian Lăzăroiu se referă exclusiv la sistemul de ajutor social prin subvenţii şi ajutoare financiare acordate de stat pentru plata facturii la încălzire pe perioada iernii. Modificările afectează doar familiile racordate la CET-uri, mai exact este vorba de 1,34 milioane de familii care primesc agent termic în sistem centralizat. "În ceea ce priveşte sistemul asistenţei acordate de stat pentru încălzirea pe bază de lemne şi cea pe bază de gaze, nu se va modifica nimic, pentru că preţurile au rămas la fel ca anul trecut şi nu sunt necesare noi reglementări", a punctat Sebastian Lăzăroiu.

Prin Ordonanţa care va fi prezentată în următoarea şedinţă de Guvern, care va avea loc miercuri, se doreşte eliminarea subvenţiilor şi mentinerea doar a ajutoarelor de încălzire care se acorda numai persoanelor vulnerabile.

„Până acum se acordă subvenţii la toate categoriile şi la cei care aveau nevoie şi la cei care nu aveau nevoie şi la bogaţi şi săraci. Nu credem că este corect acest sistem. Schimbările au tocmai rolul de a acorda sprijin doar persoanelor vulnerabile, celor care au nevoie”, a mai adăugat acesta.

Românii care fac parte din familii cu venituri de sub 615 lei pe lună

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 27 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°