Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt casele mai accesibile decât înainte de criză?

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 august 2011 ·

Preţul în euro al apartamentelor s-a redus, însă nu şi în lei, în paralel cu reducerea veniturilor românilor. Sursa: HEPTA

În august 2008, la vârful pieţei imobiliare, Cristi D. a decis să-şi cumpere un apartament vechi cu două camere, în suprafaţă de 55 mp, în zona Pantelimon din Bucureşti. El a mers iniţial la bancă pentru a vedea dacă se încadrează pentru un credit ipotecar de circa 80.000 euro, bani cu care, alături de cei 30.000 euro pe care îi adunase în timp, să achite 110.000 euro pe apartamentul respectiv. Având un salariu cu mult peste medie (1.300 euro), a aflat că se califică pentru creditul dorit, cerinţele minime de venit fiind de 1.000 euro. Comparând cu chiriile din acea perioadă, s-a gândit că mai bine ar cumpăra apartamentul.

Ce spune acum? Între timp, veniturile lui Cristi au scăzut cu aproape o treime, sub 1.000 euro, fiindu-i tot mai greu să achite creditul. "Chiar dacă mi-au scăzut veniturile, mi-ar fi fost mult mai bine dacă aş fi stat cu chirie în această perioadă şi aş fi cumpărat apartamentul abia acum, întrucât preţul lui a ajuns la 60.000 euro, iar dobânzile la credite sunt chiar mai mici decât în 2008“, spune el. Dacă ne uităm pe statistici, povestea lui Cristi pare să fie relevantă pentru majoritatea celor care au cumpărat în perioada de boom, relatează revista "Capital".

Evoluţia preţurilor

În cartierul Titan, un apartament nou cu două camere într-un complex rezidenţial se vindea înainte de criză cu aproximativ 105.000 euro, respectiv la un preţ de circa 1.830 euro/mp (2.170 euro cu tot cu TVA de 19%). În prezent, dezvoltatorii oferă spre vânzare un apartament similar la 69.000 euro sau la 1.200 euro mp (1.260 euro cu TVA de 5%). Astfel, dezvoltatorii care vor să vândă au redus preţul cu circa 35%, dar preţul brut (cel plătit de o persoană fizică) a scăzut cu 42%, în linie cu cel al apartam

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°