Schumi a împlinit 20 de ani în Formula 1. Și a sărbătorit acest moment cum nu se poate mai frumos. Nu a câștigat la Spa. Nu a fost nici măcar pe podium. A plecat ultimul în cursă, dar a terminat pe locul 5, după o evoluție perfectă.
Urmărit de neșansă în calificări, când a fost nevoit să tragă pe dreapta, Michael Schumacher a reușit cea mai frumoasă cursă de la revenirea sa în Formula 1. Normal, la final, omul lui Mercedes a avut motive să fie fericit: ”Un final fericit pentru un weekend minunat, aici, la Spa. Cred că mai mult decât locul 5 nu ar fi fost posibil, însă să urc atât de mult, de pe 19, reprezintă o reușită. Am avut alături de mine familia, prietenii și suporterii, iar ei mi-au dat o motivație suplimentară. Îi iubesc pe toți și le mulțumesc pentru susținea lor”, a spus septuplul campion mondial.
Michael Schumacher a considerat cursa de ieri drept una excitantă și a apreciat strategia echipei sale. ”În ansamblu, au fost multe emoții pentru mine și am efectuat multe depășiri. La plecare, am fost puțin îngrijorat că unele componente dispersate în aer ar putea să mă lovească și să avarieze monopostul meu, însă am avut șansa să nu se întâmple nimic”, a mărturisit pilotul.