Mai sunt doar trei zile până când va expira termenul pe care şeful organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru l-a dat primarului Radu Mazăre pentru a-şi prezenta demisia de onoare, în semn de respect pentru constănţeni.
Până atunci însă, aşa cum ne-a spus purtătorul de cuvânt al PDL Constanţa, Mihai Petre, organizaţia nu va mai face nimic, urmând ca, după data de 1 septembrie, să demareze acţiunea de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum de demitere a edilului Constanţei. „Noi am depus memoriul, am făcut cunoscute solicitările noastre şi aşteptăm să vedem ce se va întâmpla", spune Mihai Petre.
Contactat telefonic, preşedintele Christian Gigi Chiru spune că aşteaptă până joi să vadă ce va face Mazăre, sau dacă va face ceva. „Noi suntem oameni de onoare, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Pe 1 septembrie, ne vom întâlni şi, în prezenţa presei, vom anunţa ce vom face exact", spune Chiru.
Reamintim faptul că, la data de 13 august, preşedintele PDL, Gigi Chiru, a depus la registratura Primăriei Constanţa, un memoriu prin care îi aduce la cunoştinţă primarului Radu Mazăre motivele pentru care ar trebui să-şi dea demisia de onoare. În ajutorul constănţenilor, pedeliştii au realizat chiar şi un site, www.MazareDemis.ro, unde constănţenii pot să voteze dacă vor demisia lui Mazăre sau nu.
În plus, pentru a-şi face cunoscută intenţia, democrat-liberalii constănţeni au distribuit şi pliante care arată starea oraşului de la malul mării după 11 ani de când Mazăre este în fruntea oraşului. „Salvaţi decenţa Constanţei susţinând demiterea Primarului!". Acesta este mesajul pe care Chiru îl transmite constănţenilor. Să vedem şi dacă mesajul acestuia va avea şi ecou, având în vedere faptul că, după cum se vede, edilul Constanţei are alte preocupări decât a lua în seamă ceea ce i-a cerut Chiru. Mai sunt doar