Ultimul sprijin important în favoarea monarhiei din mediul politic românesc s-a pierdut când se împlineau 50 de ani de la abdicare, în anul 2007, de Crăciun. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
La 94 de ani, Ion Diaconescu are o privire lucidă, complice, amabilă şi destul de circumspectă. Ne primeşte înconjurat de nepoţi, în capul unei mese bogate, ca la nuntă. Există atâta istorie şi atâta sacrificiu în viaţa lui, încât trebuie să treci peste unele controverse. Trebuie, de fapt, să te înclini în faţa unui om care a jucat un rol în istoria ţării tale. Şi care, în prezent, suflă greu, răspunde la un telefon fix şi primeşte felicitări de ziua lui, încercând cu toată puterea şi sprijinindu-se pe câteva întrebări bine ticluite să lămurească un moment ceţos din istoria Monarhiei.
Mai mult, îmbiat de atmosfera familială din apartamentul situat la etajul trei al unui bloc ceauşist din Piaţa Unirii, aflat la o vârstă venerabilă, Ion Diaconescu spune mai mult decât a spus vreodată gazetarilor. Aşa "ajungem" în anul 1997 când eram foarte aproape să avem rege sau regină, când România o putea lua pe un drum distinct. Mai bun, mai rău? Nu vom şti niciodată
Succesiunea la tron, marea piedică
EVZ: Dacă îl aduceaţi pe Rege în 1996, nu se schimba ceva? Se scurta toată perioada aceasta de tranziţie. Multă lume se aştepta ca asta să se întâmple: după ce a câştigat Emil Constantinescu să se fi dat într-un fel sau altul de-o parte şi să îl lase pe tron pe Regele Mihai! De ce nu s-a întâmplat aşa?
Ion Diaconescu: Cred că Regele a pierdut mult din popularitate... Succesiunea la tron a fost o piedică care i-a adus deservicii Regelui. Am trimis o scrisoare... Nu eu, cei care se considerau regalişti. Şi Coposu era considerat ca atare şi el. Am trimis la Versoix o scrisoare făcută de grupul acesta, au apelat la mine să o trimit.
SCRISOARE @N_
