29 august 2007. "Era miercuri. Elodia Ghinescu a venit la birou pe la 9:30-10:00. Era foarte bine dispusă, relaxată şi discuta în continuu despre concediile petrecute în acea vară. În acea zi am rămas la birou împreună până la ora 14:00, când eu am plecat, iar doamna avocat urma să se întâlnească cu soţul dumneaiei. În aceeaşi zi, îmi amintesc că s-a apucat de redactat înscrisuri, îşi planifica dosarele, pentru că pe 3 septembrie se termina vacanţa judecătorească. Şi-a completat agenda cu termene de judecată. A doua zi urma să ne întâlnim la aceeaşi oră. Dar din data de 29 august nu am mai văzut-o, nu am mai luat legătura la telefon cu dumneaiei şi nici nu am mai auzit alte persoane care să o fi văzut. Precizez faptul că avocata Elodia Ghinescu îmi spunea întotdeauna când pleca la procese, în alte localităţi". Este declaraţia pe care Emilia N., asistentă la cabinetul de avocatură al Elodiei, a dat-o în faţa instanţei, în procesul de declarare prezumată a dispariţiei. La acelaşi termen, din 5 februarie 2009, Cristian Cioacă, soţul Elodiei, a fost adus cu mandat, pentru a depune mărturie.
Cei doi erau căsătoriţi din iulie 2004. Cinci luni mai târziu a venit pe lume băieţelul lor, Patrick Matei. Cioacă avea să declare că relaţia lor a fost una foarte bună până la începutul anului 2006, când au început să se certe. Pentru că, susţine el, ea venea târziu acasă şi cheltuia mult pe haine şi bijuterii scumpe. În realitate, amândoi duceau vieţi paralele, iar mariajul mergea în virtutea inerţiei. În ziua în care avocata a dispărut, Cioacă le-a declarat anchetatorilor că a ieşit din schimb la ora 6:00 dimineaţa. Era angajat ca inspector principal la ordine publică în cadrul Secţiei 2 de Poliţie Braşov. A mers acasă şi s-a culcat. Când s-a trezit, Elodia era plecată. S-a dus la ea la birou şi s-au certat pentru că, susţine el, ea îl înjurase la telefon.
Pri