Cu nici o lună înainte de începerea anului şcolar, 11 grădiniţe şi 106 şcoli din Argeş aşteaptă tranşele de bani restante, promise de Guvern, pentru finalizarea lucrărilor începute în urmă cu mai bine de doi ani.
Prin 2008 piteştenii care locuiau în carterul Eremia Grigorescu nu le venea a crede ochilor că-n ţara asta se mai mişcă lucrurile. La Şcoala generală nr. 10 începea construcţia unei grădiniţe moderne, cu 130 de locuri, la standarde europene, aşa cum picii din zonă, înghesuiţi în cele două clădiri naţionalizate care funcţionau ca unităţi de învăţământ preşcolar, nu mai văzuseră niciodată. A trecut un an şi abia s-a turnat fundaţia, dar părinţii n-au disperat. Părinţii şi-au zis că poate, poate, în 2010 puştii lor vor fi mutaţi în noua clădire.N-a fost să fire! A mai trecut un an şi grădiniţa tot neterminată e! Copiii care în 2008 erau la grupa mică, pleacă, peste trei săptămâni, la şcolă. Nu le mai trebuie grădiniţă! Rămân să viseze la ea cei care în 2008 nici nu se născuseră!
“De anul trecut mă tot interesez când se deschide noua grădiniţă. Am sunat şi pe la inspectorat şi mi s-a spus că, poate, anul acesta. Am vrut să-l înscriu pe băieţelul meu cel mic, aici, că e aproape de bloc, nu ca celelalte două grădiniţe, dar m-am lăsat păgubaşă când am văzut, la încerputul verii, că nici parterul nu e gata! Până la urmă m-am orientat către Centru.”, spune a Daniela Spridon, mama a doi copii.
Doar un sfert din bani au fost alocaţi
Valoarea iniţială a proiectului, de 1,8 milioane de lei, a fost recalculată, ajungându-se la 2,6 milioane de lei. Banii au venit cu “ţârâita” iar din 2010 nu s-a mai alocat niciun leu.
“În total, până acum, s-au primi 696.000 de lei. S-a realizat parterul, la roşu, şi au fost montate instalaţiile. Acum avem nevoie de bani ca să continuăm cu etajul. Noi am trimis, periodic, situaţii la inspectoratul şcolar,