Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este omul care a transformat ideile lui Steve Jobs în realitate?

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 31 august 2011 ·

Odată cu demisia lui Steve Jobs din funcţia de director executiv al Apple, mulţi sunt îngrijoraţi de vidul pe care el îl va lăsa în urmă. Dar în spatele succesului lui Jobs a fost un designer cu fler şi cu exact aceeaşi atenţie pentru detalii cum era şeful său şi care era responsabil pentru transformarea ideilor lui Jobs într-o categorie globală de definire a produselor, scrie cotidianul american The Wall Street Journal. Jonathan "Jony" Ive nu este un nume pe care mulţi îl cunosc, dar ca vicepreşedinte al diviziei de design al Apple în vârstă de 44 de ani, el stă în spatele popularelor produse precum iMac, iPod sau iPad.

Din momentul în care Jobs a preluat comanda companiei Apple, Ive a avut un rol cheie în transformarea companiei americane într-una dintre cele mai mari organizaţii din lume. Ive a fost cel care a stat în spatele tuturor produselor Apple care au ieşit în evidenţă. Într-un moment în care calculatoarele erau doar cutii din plastic bej, iMac-urile colorate în formă de lacrimă au devenit imediat produse clasice de design. Dar iPod-ul şi iPad-ul a fost produsele care au catapultat businessul Apple, ambele fiind proiectate de Ive.

Cei care s-au întâlnit cu el îl descriu ca fiind un om modest care nu participă la marile lansări ale companiei şi spun că este "cel mai de treabă om din industria tehnologiei". Ceea ce este cunoscut despre Ive este ce el împărtăşeşte cu fostul său şef. Un devotament aproape obsesiv pentru detalii combinat cu refuzul de a accepta un compromis. Creaţiile sale, inclusiv primul iPod, s-au alăturat colecţiei permanente a Muzeului de Artă Modernă din New York şi a Centrului Pompidou din Paris. Chiar dacă nu sunt dovezi că Ive doreşte să plece din companie, plecarea sa, pe lângă lovitura grea dată de plecarea lui Steve Jobs, ar duce la un viitor imprecis pentru cea mai mare companie IT din lume.

Odată cu demisia lui

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 5 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 2 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum o ora
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

USR a sesizat Comisia Europeană pe motivul că noua lege a pensiilor nu respectă principiul contributivităţii

Ziua Constanta acum 24 minute
USR a sesizat Comisia Europeană, acuzând faptul că noua lege a pensiilor nu respectă principiului contributivităţii în cazul persoanelor care au lucrat în grupe de muncă. Semnatarii sesizării sunt deputaţii USR Oana Ţoiu, Radu Miruţă şi Cristian Sei

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 2 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum o ora
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Vremea

București
acum

26°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

25°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°