Categoric, munca şi sedentarismul nu fac casă bună cu sănătatea inimii, susţin cardiologii reuniţi la Congresul European Society of Cardiology (ESC), ce a avut loc la Villepinte (Seine-Saint-Denis) între 27 şi 31 august. Potrivit ultimelor studii, cele mai eficiente măsuri pe care le putem lua cu scopul de a ne proteja sănătatea inimii sunt: munca fără stres, ciocolata şi mersul pe bicicletă.
Cardiologii finlandezi prezenţi la acest eveniment medical susţin că o persoană care munceşte zilnic într-o stare de stres puternic, care trebuie să facă faţă continuu unor exigenţe majore şi nu are posibilitatea de a limita presiunea la care este expusă se află într-un risc major de boli cardiovasculare severe. Dacă la aceşti factori de risc se mai adaugă orele suplimentare de muncă, inima acestei persoane este extrem de vulnerabilă. Aşa se explică faptul că şomerii, exceptându-i pe cei tensionaţi de imposibilitatea de a găsi o slujbă, ar avea o stare de sănătate mai bună comparativ cu cea a salariaţilor.
Lucrările acestui congres au mai scos în evidenţă faptul că inima şomerilor este protejată graţie consumului constant de ciocolată. Medicii britanici de la Universitatea din Cambridge au constatat, la nivelul unui lot format din 100.000 de persoane, că subiecţii care mâncau mai multă ciocolată beneficiau de o reducere cu 37% a riscului de boli de inimă şi cu 29% a celui de accident vascular cerebral, comparativ cu persoanele care se delectau rar cu acest aliment.
Pentru a reduce la minimum riscul de a lua în greutate legat de consumul de zahăr şi grăsimi din ciocolată, cardiologii au o soluţie certă: mersul pe bicicletă, evident în ritm alert. În acest sens, cardiologul danez Peter Schnohr a observat că bărbaţii care pedalează zilnic, în mod susţinut, se bucură de o inimă sănătoasă comparativ cu bărbaţii sedentari. Concret: efortul susţinut la bicicletă as