În atelierul celui mai renumit pictor al locului: Gianfranco Renzi. Ne-am ales, fiecare, cu câte un tablou de gen, comandă politică! Cutare şi-a ales un peisaj, cutare o natură moartă. Eu m-am ales cu nişte trandafiri..., pe care i-am dăruit copiilor când ajuns la Genova. Es Pop şi-a făcut uitat tabloul său în gara Termini, la întoarcere. "Nu e bine ce faci. S-ar putea crede că am pus o bombă artizanală şi să ne trezim că ne arestează ca pe nişte... terorişti!" am zis, dar nu s-a întâmplat nimic. Puseuri de vanitate la prietenul Bazil: "Tipul e bun în maniera lui; astea sunt lucrări comandate, realizate corect - nimic mai mult. Am făcut cronică plastică 15 ani - ştiu ce spun." Şi tot el: "V. Răduţă (al cărei volum de poeme, apărut la noi, l-am girat şi pe care îl laud acum) scrie prost." Scurt. Şi nedrept.
La Istituto Comprensivo "Evan Gorga" (Şcoala cu clasele I-VIII) din Broccostella. Vizităm clase, birouri, coridoare, ghidaţi de către doamna directoare, o femeie coaptă, cu nişte ochi incredibil de albaştri şi părul sur - amprenta vârstei, pe care ea nu ţine câtuşi de puţin s-o ascundă. Copiii dau un recital de circa 45 de minute. Citesc în italiană poeme de-ale noastre, pe muzică interpretată la pian tot de copii şi pe imagini idilice derulate în spatele nostru. Apoi ne-a venit rândul să citim câte un poem, două în limba noastră. Eu am recitat un poem al Anei, de demult, şi anume cel care începe cu ora ta a venit şi sfârşeşte cu şi/ să urmezi şirului de consecinţe ale poemului/ nu-i fericirea. Iarlui Es Pop i s-a recitat poema în care vorbeşte de fericirea de a trăi în groapa cu baraboi…I-am oferit directoarei un exemplar din Sand Strikes. Gazdele ne-au oferit o gustare cu pizza, arahide, cipsuri şi vino spumante. Trecem peste şi rulăm de-a lungul unui râuleţ cu ape line - Fibreno. Se înşiruiesc culturi de porumb (cică polenta e la mare cinste aici!), fa
