După fiecare probă scrisă, elevii s-au prezentat în număr din ce în ce mai mic. Dacă anul trecut au promovat la BAC-ul de toamnă 40% dintre elevi, acum rezultatele vor fi catastrofale. Sursa: VLAD STĂNESCU
Pentru elevii care au susţinut ieri ultima probă a sesiunii a doua de Bacalaureat, încheierea examenelor nu a adus descătuşarea şi eliberarea de sub stresul specific oricărui examen, ci resemnarea.
Statisticile provizorii, la nivel naţional, arată dezastruos: dacă la prima probă, cea de limba şi literatura română, sau prezentat cam 87% dintre cei peste 60.000 înscrişi, la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) procentul a scăzut la 82%, iar la ultima probă se aşteaptă ca cifra să scadă şi mai mult.
O ţară de şantierişti
Mai mulţi elevi care au susţinut ieri examen, la proba la alegere a profilului, erau de părere că subiectele sunt mai uşoare ca în prima sesiune, însă tot nu vor obţine o notă de trecere: "O să fim o ţară plină de şantierişti", crede Cosmin, un elev care a susţinut pentru a doua oară examenele de Matematică şi Chimie anorganică, la Colegiul Tehnic Traian din Capitală.
Cei mai resemnaţi dintre elevi nu s-au mai prezentat la examene, însă nici cei care au venit nu au făcut mare lucru: "Mulţi tineri au părăsit sala după o oră şi jumătate, fără să fi scris nimic pe foile de examen", a precizat inspectorul general şcolar, profesorul Cristian Alexandrescu.
La prima probă scrisă, din totalul celor 62.348 elevi înscrişi s-au prezentat la examen doar 54.099 de candidaţi, adică 86,77%. Descurajaţi de subiecte şi de faptul că nu pot copia nici la această sesiune, mulţi elevi au decis să nu se mai prezinte la următoarele probe.
Conform statisticii realizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, situaţia participării la proba scrisă obligatorie a profilului (mat