Ecranizare a romanului omonim scris de Umberto Eco, \"Numele trandafirului\" este o anchetă desfăşurată în perioada Inchiziţiei.
Călugărul franciscan William de Baskerville (Sean Connery) ajunge într-o mănăstire în care s-a comis o crimă. El este însoţit de Adso din Melk (Christian Slater), numit astfel după mănăstirea benedictină Stift Melk, unde a făcut primii paşi ca monah.
Pe măsură ce povestirea evoluează, alţi călugări mor în mod misterios. Se pare că miza este o carte rară despre râs, scrisă de Aristotel. Subiectul este tabu. Râsul ca eliberare a omului de convenţii nu poate fi decât unealta diavolului şi trebuie stârpit.
Cele două personaje principale studiază o bibliotecă medievală labirintică, înţeleg forţa distrugătoare a râsului şi ajung faţă în faţă cu Inchiziţia, pe care Baskerville o slujise în trecut, dar a părăsit-o între timp. Cu ajutorul logicii, el reuşeşte să dezlege misterul crimelor de la mănăstire, fără însă să reuşească să prevină niciuna.
În 1988, filmul a primit două Premii BAFTA pentru Cel mai bun actor (Sean Connery) şi Cel mai bun machiaj. În 1987, pelicula şi-a adjudecat un César pentru Cel mai bun film străin.
22.45 - TVR 1