Recent, unul dintre cei mai înfocați partizani ai unirii Republicii Moldova cu România posta pe Facebook un zvon, potrivit căruia prim-vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău, magnatul Vladimir Plahotniuc ar fi anunțat că ar putea convinge 67 de deputați din totalul de 101 să voteze în favoarea unei astfel de uniri.

Mi-am exprimat opinia că, pe lângă faptul că un astfel de zvon este stupid, Parlamentul nu poate aproba de unul singur unirea cu România, așa cum  rezultă din art. 142 (1) al Constituției Republicii Moldova:

Dispoziţiile  privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului,  pot  fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum,  cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

Vajnicul propagandist al unirii, el însuși membru al parlamentului care a proclamat independența Republicii Moldova la 27 august 1991, nu s-a lăsat și a afirmat că Parlamentul poate pur și simplu să abroge acest articol!!! Probabil că nu a auzit de conceptul de “pietrificare”, prezent și în alte legi fundamentale, de exemplu Franța, Italia sau România, prin care legiuitorul constituant impune limite ale revizuirii Constituției, care nu pot fi depășite decât prin adoptarea unei noi   legi fundamentale de către o nouă Adunare Constituantă special aleasă.

Dar pe lângă aspectul constituțional, mai există și cel politic. Parlamentul de la Chișinău nu este în stare de mai bine de doi ani să aleagă președintele statului, nereușind să întrunească votul a minimum 61 de deputați în favoarea unui candidat. Grupul parlamentar al Partidului Comuniștilor (PCRM), care are mai mult de 40 de deputați, blochează alegerea.

În aceste condiții, cum ar putea acest partid românofob să-și aducă contribuția activă la votarea unei prezumptive uniri? Nu mai spun că nici Partidul