Creşterea economiei Chinei în 2012 ar putea scădea sub 9%, pentru prima dată în ultimii zece ani, a afirmat ieri Huang Guobo, economist şef al Administraţiei de stat pentru schimbul valutar, organismul de reglementare monetară a statului chinez, întărind perspectivele sumbre privind declinul economiei mondiale. Politica monetară a Chinei în următoarele luni se va axa pe controlarea inflaţiei, după ce săptămâna trecută premierul Wen Jiabao a avertizat că rata inflaţiei este inacceptabil de ridicată. "Economia chineză se confruntă cu dificultăţi serioase, în pofida creşterii puternice. Cererea în scădere pe plan mondial pentru exporturile Chinei va fi o provocare... Anul viitor, dacă situaţia continuă, rata de creştere a economiei Chinei ar putea scădea sub 9%", a afirmat oficialul chinez, citat de Agerpres.
În 2010, Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o expansiune de 10,3% iar în timpul crizei din 2008 şi 2009 s-a menţinut o creştere de peste 9%. Ultima dată când avansul a fost sub 9% a fost în 2001, când Produsul Intern Brut al Chinei a înregistrat o creştere de 8,3%. China depinde semnificativ de cererea pentru exporturile sale, în special din Europa şi America de Nord, iar turbulenţele de pe pieţele financiare ar afecta cererea consumatorilor.
F.A. Creşterea economiei Chinei în 2012 ar putea scădea sub 9%, pentru prima dată în ultimii zece ani, a afirmat ieri Huang Guobo, economist şef al Administraţiei de stat pentru schimbul valutar, organismul de reglementare monetară a statului chinez, întărind perspectivele sumbre privind declinul economiei mondiale. Politica monetară a Chinei în următoarele luni se va axa pe controlarea inflaţiei, după ce săptămâna trecută premierul Wen Jiabao a avertizat că rata inflaţiei este inacceptabil de ridicată. "Economia chineză se confruntă cu dificultăţi serioase, în pofida creşterii puternice. Cererea în scăde